Nici măcar Aliaksandra Sasnovici nu credea că o va elimina pe Simona Halep de la Indian Wells. Chiar jucătoarea bielorusă a spus acest lucru la finalul meciului câştigat în faţa româncei la Indian Wells 2021.
Ce a putut spune bielorusa care a eliminat-o pe Simona Halep
Aliaksandra Sasnovici era sigură că va fi eliminată atunci când a văzut ce adversară are de înfruntat. „Este foarte distractiv, pentru că atunci când am văzut sfertul de tablou, am văzut trei campioane de grand slam. Aliaksandra Sasnovici era în acest sfert. A fost distractiv pentru mine.
Am jucat azi împotriva Simonei, e o mare campioană, am fost foarte nervoasă la final petnru că doream atât de mult să câştig. Mi-am luat bilete pentru acasă, erau 30 al sută şanse pentru mine să câştig, 70 la sută pentru ea.
Mi-am zis OK, intru pe teren, mă bucur de joc, dar să câştig? Uau! Mi-am cumpărat deja biletele, am vrut să schimb ceva înainte de primul tur, le-am schimbat şi data viitoare o să fac la fel”, a declarat Sasnovici, la interviul de la finalul meciului, de pe teren.
Simona Halep, eliminată în turul 3 la Indian Wells
Simona Halep nu a rezistat în faţa bielorusei Aliaksandra Sasnovici. Românca, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 11, a fost învinsă cu scorul de 7-5, 6-4, de Aliaksandra Sasnovici din Belarus, locul 100 WTA, în turul al treilea al turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells.
- Ce a putut spune bielorusa care a eliminat-o pe Halep
- A uimit pe toată lumea la finalul meciului
- Anglia - Argentina e miercuri, de la 22:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Finala Campionatului Mondial 2026 e duminică, de la ora 22:00, live pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Mesajul publicat de Simona Halep, la 7 ani de la triumful istoric de la Wimbledon
- „Alcaraz și Sinner nu pot rămâne de neatins”. Mats Wilander a dat verdictul despre Zverev după finala Wimbledon
- Moment istoric pentru Sorana Cîrstea, în ultimul an al carierei
- Jannik Sinner, discurs de mare campion după triumful de la Wimbledon: „Nu iau niciodată lucrurile de-a gata”
- Jannik Sinner este campion la Wimbledon! Italianul l-a învins pe Zverev, cel care a avut o singură minge de break tot meciul

































