“Sper să nu se mai repete așa ceva. Suntem supărați, deși nu era un obiectiv principal.Era o oportunitate să jucăm în cupele europene“, a spus Luca Florică, după înfrângerea umilitoare cu Poli Timișoara.
Poli Timișoara – Rapid 2-0 | Adrian Matei: “Așa s-a scris istoria meciului”
Nici Adrian Matei, cel care este trimis la interviurile de la finalul meciurilor pentru că are licența PRO și are voie să acorde interviuri, a spus că se va face o analiză pentru a se vedea unde s-a greșit.
“Aș putea spune că am făcut un meci mai puțin bun, unde am avut o posesie pasivă. Nu am reușit să ne creem prea multe ocazii de gol. Cei de la Poli au reușit să ne surprindă prin cele două contraatacuri și asta a fost istoria meciului. O să tragem concluziile mâine dimineață.
Speră să refacem moralul până luni, încercăm să jucăm cât mai mult fotbal și la finalul meciului să tragem linie. Cupa României e o șansă de a te face cunoscut, de a ajunge cât mai sus, de a juca în cupele europene. Reproșurile nu își au rostul“, a spus antrenorul principal din acte, Adrian Matei.
Meciurile din „optimile” Cupei României și echipele calificate în sferturi
FCSB – FC Voluntari (meci decis la „masa verde”)
Gaz Metan – Chindia Târgovişte 0-1
FC Argeş – Dinamo 1-2
Minaur Baia Mare – Universitatea Craiova 0-4
FC U Craiova 1948 – Sepsi 0-1
ACSO Filiaşi – Hermannstadt 2-2 (4-3 d.l.d.)
Politehnica Timişoara – Rapid 2-0
Dunărea Călăraşi – AS FC Buzău 3-0
- Poli Timișoara – Rapid 2-0
- Primele reacții ale rapidiștilor
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Panathinaikos - PAOK, turul semifinalei Cupei Greciei, e live în AntenaPLAY, miercuri, de la ora 20:30
- Cătălin Hîldan ar fi împlinit 50 de ani! Mesajul emoţionant al lui Florentin Petre: “Dinamo încă te strigă”
- Florin Prunea şi Ilie Dumitrescu s-au contrat în legătură cu scandalul pariurilor: “Vrei să protejezi FRF”!
- Ilie Stan începe lupta pentru banii neprimiți de la Gloria Buzău: “Ai la dispoziție 6 mil. de € și nu reușești”
- Adrian Mititelu, discurs manifest înainte de procesul în care se decide palmaresul “U” Craiova: “Abuzuri uriașe”
- Achiziție spectaculoasă pentru o echipă din Liga 3 chiar în Ajunul Crăciunului: “Un club serios înseamnă și condiții”

































