Australian Open 2022 | Simona Halep, printre favoritele caselor de pariuri
Naomi Osaka este a doua favorită, cu o cotă de 8, fiind urmată de Simona Halep, Garbine Muguruza, Iga Swiatek și Anett Kontaveit, toate având o cotă de 12. Aryna Sabalenka avea înaintea tragerii la sorți o cotă de 10, dar a ajuns între timp la 18.
Bookmakerii îi dau șanse mici lui Emma Răducanu să repete performanța istorică de la US Open. Britanica are cotă 50 să se impună și la Australian Open.
Australian Open 2022 | Traseul complet al româncei
Simona Halep şi-a aflat în această dimineaţă prima adversară de la Australian Open 2022. Românca, aflată momentan pe locul 14 WTA, o va întâlni în turul inaugural pe Magdalena Frech. Apoi, Simona va avea parte de un tur secund la fel de facil. Totul se va schimba din turul 3, când ar putea avea loc, în premieră, un duel cu Emma Răducanu.
Dacă va merge mai departe, Halep ar putea să o întâlnească în optimi pe favorita 3, Garbine Muguruza, iar în sferturi pe Anett Kontaveit din Estonia, favorită 6, sau pe Elena Rybakina din Kazahstan, cap de serie numărul 12. Posibilii adversari în semifinale sunt Aryna Sabalenka din Belarus, favorită 2, și Iga Swiatek din Polonia, cap de serie numărul 7.
Simona Halep a dezvăluit care este turneul care i-a schimbat cariera
Simona Halep le-a dezvăluit australienilor de ce ediţia din 2018 de la Australian Open a fost turneul care i-a schimbat cariera. Simo a avut parte de două partide câştigate după ce a salvat mingi de meci şi s-a oprit în finala cu Caroline Wozniacki.
„Acel turneu din 2018 mi-a dat încrederea că următorul turneu va fi al meu. Am avut foarte multă încredere în mine şi asta s-a întâmplat. Simţeam că pot câştiga orice meci jucam. Simţeam că pot sta pe teren ore întregi.
Acel turneu mi-a dat multă energie că pot într-o zi să câştig un Grand Slam şi asta s-a întâmplat. Acest turneu are un loc important în inima mea, aici am jucat cele mai lungi meciuri din carieră, pe care le-am şi câştigat”, a spus Simona Halep, pentru jurnaliştii australieni.
Simona Halep, turneu de neuitat la Australian Open 2018
Simona Halep a pierdut finala cu Caroline Wozniacki de la AO 2018, după ce a condus în decisiv cu 4-3 şi break în faţă. A fost un duel epuizant, în urma căruia Simo a ajuns deshidratată pe patul de spital.
Înainte, ea a mai avut parte de două meciuri uriaşe, în turul 3, cu Lauren Davis (4-6, 6-4, 15-13) şi în semifinale cu Angelique Kerber (6-3, 4-6, 9-7). În ambele partide, Simo a salvat mingi de meci.
- Simona Halep e considerată de casele de pariuri a treia favorită la câștigarea trofeului
- Traseul virtual al Simonei la AO 2022
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Gabriela Ruse – Mirra Andreeva, în turul 3 la Australian Open! Românca, în fața unei performanțe uriașe
- Sorana Cîrstea, replică tăioasă după conflictul cu Naomi Osaka. Întrebarea care a deranjat-o: „Nu e dramă”
- Bornă impresionantă stabilită de Sorana Cîrstea în tenis! Ce s-a întâmplat după eliminarea de la Australian Open
- „Nu-mi place să jignesc. A fost lipsă de respect”. Naomi Osaka, reacție fermă după conflictul cu Australian Open
- Stan Wawrinka, maraton de 4 ore şi 33 de minute şi succes ireal la Australian Open: “Trebuie să beau o bere”

































