Închide meniul

Iga Swiatek, noul număr 1 WTA! Jucătoarea de 20 de ani a scris istorie. “Tenisul meu merge pe drumul cel bun!”

Alexandru Ivan Publicat: 26 martie 2022, 9:28

Comentarii
Iga Swiatek, noul număr 1 WTA! Jucătoarea de 20 de ani a scris istorie. Tenisul meu merge pe drumul cel bun!

Hepta

WTA a anunţat, vineri, că poloneza Iga Swiatek va deveni noul număr 1 mondial, în clasamentul care va fi publicat luni, 4 aprilie, după Miami Open.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ea va deveni primul sportiv din Polonia care va urca pe locul 1 la simplu în tenis, informează news.ro.

Iga Swiatek, noul număr 1 WTA

Swiatek va deveni, de asemenea, a 28-a jucătoare care ocupă locul 1 mondial WTA. La 20 de ani şi 308 de zile, Swiatek va deveni cea mai tânără jucătoare care ajunge pe locul 1 de la Caroline Wozniacki în 2010, la 20 de ani şi 92 de zile.

“Sunt foarte mulţumită şi mândră de mine că am ajuns pe locul 1”, a spus Swiatek. “Simt că tenisul meu merge pe drumul cel bun şi scopul meu este să rămân pe locul 1 şi să continui ceea ce fac”, a menţionat poloneza.

Steve Simon, preşedinte WTA, a declarat: “Iga este o jucătoare incredibilă şi sunt încântat că va deveni noua jucătoare clasată pe locul 1 mondial WTA. Să realizeze tot ceea ce a reuşit la o vârstă atât de fragedă şi să ajungă în vârful clasamentului WTA este o adevărată dovadă a efortului şi profesionalismului ei. Sunt încântat să o felicit pe Iga pentru acest moment”.

Reclamă
Reclamă

Odată cu anunţul că Ashleigh Barty, numărul 1 mondial WTA, se retrage din acest sport la începutul acestei săptămâni, Swiatek şi-a asigurat acum ascensiunea pe poziţia de elită, după ce a trecut, vineri, de Viktorija Golubic, în turul doi la Miami. Victoria ei asupra lui Golubic a fost a 12-a consecutivă.

În 2022, Swiatek a câştigat turneele de la Doha şi Indian Wells. Ea a câştigat şi turneul de la Roland Garros, în 2020.

Ashleigh Barty și-a anunțat retragerea din tenis

Ashleigh Barty, încă numărul 1 mondial în clasamentul WTA, a decis să pună capăt carierei, la aproape 26 de ani, pe care-i va împlini într-o lună. „Am dat totul acestui sport, nu mai am nimic de demonstrat”, a anunțat Barty.

Reclamă

Decizia luată de Barty a șocat pe toată lumea. Sportiva din Australia este numarul 1 WTA de 114 saptamani consecutive.

„Am decis să mă retrag din tenis. E prima dată când spun asta. Nu există o metodă mai bună, ci doar metoda mea. E greu să spun asta, dar sunt pregătită și foarte fericită.

În inima mea, știu că este bine. Sunt foarte recunoscătoare pentru ce mi-a oferit tenisul. Știu că e momentul potrivit să mă retrag și să-mi urmăresc alte visuri. Mă gândesc la asta de foarte mult timp”, a anunțat Barty, conform WTA.

Ashleigh Barty are în palmares trei turnee de Grand Slam: Roland Garros (2019), Wimbledon(2021), Australian Open(2022).

„Victoria de la Wimbledon, de anul trecut, a schimbat multe pentru mine ca sportiv și ca persoană. Să câștig Wimbledon era visul meu. Iar victoria mi-a schimbat perspectiva. O parte din mine nu era satisfăcută.

După aceea a urmat Australian Open, iar victoria a fost modul perfect de a celebra cariera mea. Acum vreau să-mi îndeplinesc alte visuri.

Mi-am dat seama că fericirea mea nu depinde victorii. Contează doar să dau totul. Acum sunt fericită și împlinită. Am dat tot ce am acestui sport. Sunt foarte fericită. Pentru mine, asta înseamnă succesul.

Știu că oamenii nu vor înțelege, dar nu am o problemă cu asta. Am multe visuri, care nu implică să călătoresc prin întreaga lume și să stau departe de familie.”, a mai spus Ashleigh Barty.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Se va impune Louis Munteanu la Valencia, dacă transferul se va realiza?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
12:29
Programul etapei a opta din Liga 1. Când se va juca derby-ul CFR Cluj – FCSB
12:29
Președintele F1 nu spune “nu” revenirii unui Grand Prix istoric: “Suntem pregătiți pentru discuții”
12:16
Bernadette Szocs şi Eliza Samara joacă azi la Europe Smash, LIVE VIDEO (13:00). Româncele luptă pentru sferturi la dublu
12:14
Adrian Mititelu, întrebat cum ar reacționa dacă Univ. Craiova ar lua titlul: “Nu vreau să spun o minciună”
12:02
Gigi Becali i-a pregătit un salariu uriaş lui Mamadou Thiam. Cât va câştiga noul atacant al FCSB-ului
11:34
“A fost frustrat”. Motivul pentru care Dinamo a renunţat la Hakim Abdallah. Ce relaţie avea cu Zeljko Kopic
1 Adrian Mititelu, dezvăluiri incredibile despre Vladislav Blănuţă: “Va juca în Liga a 3-a şi va primi o lecţie de viaţă” 2 Adrian Petre l-a înjurat pe Nicolae Dică! Scandal uriaş între cei doi: “De asta a fost dat afară de peste tot” 3 Gigi Becali a confirmat transferul lui Mamadou Thiam la FCSB: “L-am luat”. Câţi bani a plătit în schimbul lui 4 Scandal după tragerea la sorţi a play-off-ului Cupei României! Acuzaţii dure: “Ce manevre s-au făcut” 5 Reacția FRF, după scandalul provocat de tragerea la sorți din Cupa României. Comunicatul emis de federație 6 Louis Munteanu, ofertă uriaşă de la Valencia. Condiţiile puse pentru realizarea transferului definitiv
Citește și