Joan Laporta a dezvăluit cum va arăta următoarea campanie de transferuri de la Barcelona, din vară. Președintele catalanilor a dezvăluit că se vor realiza “cel puțin 4 transferuri”, însă este puțin probabil ca Erling Haaland să se numere printre jucătorii aduși pe Camp Nou.
Barcelona se află într-o formă excelentă sub comanda lui Xavi. Catalanii vor să continue momentul bun, iar pentru asta conducerea de pe Camp Nou este pregătită pentru o campanie de transferuri promițătoare.
Barcelona renunță la transferul lui Erling Haaland! Anunțul lui Joan Laporta
Președintele Joan Laporta a declarat că vor fi aduși jucători în toate cele 3 compartimente din echipă. Totuși, conducătorul Barcelonei spune că transferul lui Erling Haaland va fi aproape imposibil de realizat deoarece catalanii nu își permit eforturi financiare uriașe, la ora actuală.
“Nu voi vorbi despre anumiți jucători, dar vă pot spune că nu vom realiza niciun transfer care ar putea afecta financiar clubul. Sunt anumite transferuri pe care nu le putem face pentru că ne-ar afecta economia până în 2023 (n.r. – întrebat despre Erling Haaland). Membrii board-ului pot să stea calmi pentru că nu ne vom pierde capul pentru o operațiune de asemenea magnitudine.
Foarte mulți fotbaliști vor să vină la Barcelona, le place acest club, echipa, filozofia noastră, modul nostru de lucru și felul în care interpretăm fotbalul. Iar asta e bine, vedem acest lucru foarte des, în multe cazuri.
Vom realiza cel puțin 4 transferuri pentru a reîmprospăta atacul, linia mediană și defensiva. Cei care vor veni vor fi nevoiți să se adapteze unui nivel salarial și unei structuri economice care să poată asigura sustenabilitatea și echilibrul clubului.
Vreau să fie clar că noi punem echipa în fața tuturor. Vrem să avem o echipă puternică în fiecare zonă. Nu ne dorim să promovăm sau să căutăm jucători care sunt deasupra echipei.”, a spus Joan Laporta, pentru Mundo Deportvo.
Franck Kessie este unul dintre jucătorii care deja au semnat cu Barcelona. De asemenea, Andreas Christensen, fundașul lui Chelsea, și-ar fi dat acordul să vină la gruparea de pe Camp Nou, anunță expertul în mercato Fabrizio Romano.
