Închide meniul

Motivul pentru care Mircea Lucescu nu pleacă de la Dinamo Kiev. Anunţul făcut la revenirea în România: “E uşor să renunţi!”

Iulian Focșăneanu Publicat: 16 septembrie 2022, 15:18

Comentarii
Motivul pentru care Mircea Lucescu nu pleacă de la Dinamo Kiev. Anunţul făcut la revenirea în România: E uşor să renunţi!

Mircea Lucescu, în timpul unui interviu / Antena Sport

Motivul pentru care Mircea Lucescu nu pleacă de la Dinamo Kiev. Cel mai titrat antrenor român a dezvăluit care este situaţia sa, după o nouă înfrângere suferită. Anunţul l-a făcut la o zi după Dinamo Kiev – AEK Larnaca, scor 0-1, în grupele Europa League.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Jucătorii antrenaţi de “Il Luce” au suferit a 6-a înfrângere în ultimele 7 meciuri, din toate competiţiile. Chiar dacă a vorbit despre demisie imediat după meci, Mircea Lucescu anunţă că nu ia în calcul să renunţe la luptă. A dezvăluit şi de ce îşi doreşte să rămână la campioana Ucrainei din urmă cu două sezoane.

Motivul pentru care Mircea Lucescu nu pleacă de la Dinamo Kiev

Lucescu a dezvăluit că, în cazul în care ar demisiona, Igor Surkis ar avea probleme să îi găsească un înlocuitor. Situaţia este teribilă din cauza războiului.

E dificilă situaţia, în general. Au trecut exact 3 luni de când am plecat şi am trăit doar în autobuz. Am rezistat pentru că în momentul ăla e foarte greu să renunţi şi nici nu se înghesuieşte nimeni să preia o astfel de situaţie. Să faci 11 ore dintr-o parte în alta, să nu poţi să faci nici antrenamente, să cauţi terenuri.

Nu e vorba de renunţat, există o responsabilitate a fiecăruia dintre noi pe care trebuie să o ducă până la capăt. Dacă în 2014-2016 am trăit numai în avion, pentru că stăteam la Kiev, dar jucam peste tot… prin Lvov, Harkov, Odessa, niciodată la Kiev. De data asta numai în autobuz. E mult mai greu. Cu avionul te mai ducea, 2 ore, dar cu autocarul 11 ore.

Reclamă
Reclamă

Nu e problemă de pregătire, dominăm destul de categoric, dar e o problemă psihologică foarte importantă. Jucătorii au pus pe planul secund fotbalul, pentru că au probleme mari cu familiile lor.

E greu de motivat, cu Benfica le-am dat două mingi să marcheze gol. Am luat gol numai din corner, din aut sau din lovitură liberă. Sunt doar 14-15 jucători, 3 sunt foarte tineri care doar să completeze. Transferuri nu sunt şi nici nu vin jucătorii.

Această perioadă va trece, nu poate continua la infinit. Important e ca echipa să rămână la un nivel ridicat şi să nu sufere, pentru ca după să îi trebuiască 4-5 ani ca să revină la nivelul care a fost. Din punctul ăsta de vedere eu nici nu am putut să le reproşez nimic. Nu te motivează nimic, este vorba de responsabilitatea pe care o simţi ca om într-o astfel de situaţie. E uşor să renunţi, să abandonezi, greu e să treci peste toate lucrurile astea şi să îi convingi pe alţii că se poate, chiar şi în condiţiile astea“, a declarat Mircea Lucescu pe aeroport.

Reclamă

Mircea Lucescu, „întrebare dificilă” despre demisie după un nou eşec cu Dinamo Kiev

Mircea Lucescu a primit o „întrebare dificilă” despre demisie, după ce a suferit un nou eşec. Dinamo Kiev a fost învinsă de AEK Larnaca, în Europa League. Echipa antrenată de „Il Luce” a cedat cu 0-1 şi este pe ultimul loc în grupa B.

Dinamo Kiev a fost gazdă, dar meciul s-a disputat la Cracovia din cauza războiului din Ucraina. Gyurcso a marcat singurul gol în minutul 8. Mircea Lucescu s-a plâns că a avut un gol valabil, dar care a fost anulat cu VAR.

Starea psihologică (n.r. ce a împiedicat-o pe Dinamo Kiev să nu obţină un rezultat pozitiv). Am dominat meciul, mai ales în repriza secundă, și în general am avut un meci bun. Au ajuns în zona de finalizare, dar a fost greşită ultima pasă. Gafele noastre nu stau în plan tehnic sau tactic, ci provin doar din starea psihologică. Prin urmare, am început prost meciul, am primit un gol devreme și le-am oferit adversarilor posibilitatea de a apăra și de a contraataca în restul jocului.

În situația dificilă în care ne aflăm acum, aveam nevoie de o victorie și am încercat să facem tot ce am putut pentru asta. Păcat că golul nostru nu a fost luat în calcul, pentru că, din câte am văzut, nu a fost niciun ofsaid. Chiar și VAR face greșeli„, a declarat Mircea Lucescu la conferinţa de presă, potrivit sport.ua.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va reuși Daniel Pancu să o califice pe CFR Cluj în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:12
VIDEOFanii Barcelonei au incendiat un autobuz în Bruges. Forţele de ordine au intervenit
9:05
Omagiu pentru Emeric Ienei adus de suporterii Stelei. Bannerul afișat la Stadionul din Ghencea
9:05
Scandal incredibil în Champions League! Ademola Lookman, bruscat de propriul antrenor. Stafful a intervenit imediat
8:42
“Am eșuat. E o lecție”. Cristi Chivu nu s-a ferit de cuvinte după ce Inter a învins-o la limită pe Kairat Almaty
8:40
Anunţul făcut de UEFA la miezul nopţii după golul de 4-3 anulat lui Brugge cu Barcelona, în prelungiri
8:22
Controversa imensă de la Brugge – Barcelona a împărțit specialiștii în două: “Nu văd faultul” / “Trebuia anulat”
1 Ion Ţiriac l-a angajat pe managerul care a făcut o tranzacţie de 2 miliarde de euro pentru România 2 UEFA a explicat de ce Istvan Kovacs nu a acordat penalty la faza controversată din Liverpool – Real Madrid 1-0! 3 “Ce ţi-a spus Istvan Kovacs?” Ce a răspuns Xabi Alonso la conferinţa de presă, după Liverpool – Real Madrid 1-0 4 Răspunsul venit de la UEFA după ce FCSB a cerut moment de reculegere la meciul cu Basel în memoria lui Ienei 5 FCSB, cerere specială la UEFA înaintea meciului cu Basel, după moartea lui Emeric Ienei. Ce solicitare au făcut campionii 6 Salariul pe care un fost fotbalist al României îl câştigă la pește congelat, în Elveţia
Citește și