Închide meniul

Sorana Cîrstea, reacţie plină de emoţie după retragerea lui Roger Federer: “Nu-mi aduc aminte ultima dată când am plâns atât de tare!”

Iulian Focșăneanu Publicat: 25 septembrie 2022, 10:42

Comentarii
Sorana Cîrstea, reacţie plină de emoţie după retragerea lui Roger Federer: Nu-mi aduc aminte ultima dată când am plâns atât de tare!

Sorana Cîrstea, reacţie emoţionantă / SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES via Hepta

Sorana Cîrstea, reacţie plină de emoţie după retragerea lui Roger Federer. Elveţianul în vârstă de 41 de ani a pus capăt, vineri seară, la Londra, unei cariere de legendă. În cei peste 20 de ani petrecuţi în circuitul ATP, Federer a câştigat 8 titluri la Wimbledon, 6 la Australian Open, 5 la US Open şi trofeul de la Roland Garros, din 2009.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“Sori” a dezvăluit că nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile după ce a văzut meciul de retragere al lui Federer. Acesta și-a încheiat grandioasa carieră alături de familie și rivalii deveniți prieteni: Rafael Nadal, Novak Djokovic și Andy Murray.

Sorana Cîrstea, reacţie plină de emoţie după retragerea lui Roger Federer

Nu-mi aduc aminte ultima dată când am plâns atât de tare. Tenisul nu va mai fi la fel fără tine“, a fost mesajul postat de Sorana Cîrstea pe Instagram.

Roger Federer și Rafael Nadal au plâns după ultimul meci jucat de starul elveţian. Cei doi au făcut echipă la Laver Cup în ultima partidă a jucătorului de 41 de ani, care va rămâne pentru totdeauna în istoria tenisului.

Federer a fost îmbrăţişat şi aplaudat de colegii săi din Team Europe, dar şi de adversarii din Team World şi a fost ovaţionat de public. El i-a mulţumit publicului cu ochii în lacrimi.

Reclamă
Reclamă

În cariera sa de 25 de ani, Roger Federer a jucat 1526 de meciuri la simplu şi 223 la dublu, fără să abandoneze vreun joc. A avut cel puţin o serie de 194 de meciuri consecutive câştigate.

Roger Federer a fost lider ATP timp de 310 săptămâni, dintre care 237 au fost consecutive (2 februarie 2004 – 18 august 2008). Este deţinătorul recordului de cel mai în vârstă lider ATP (36 de ani în 2018) şi de săptămâni consecutive în fruntea clasamentului mondial.

Federer în palmares 20 de trofee de grand slam la simplu: şase Australian Open, unul French Open, opt Wimbledon şi cinci US Open consecutive. A stabilit recorduri de victorii la grand slamuri – 369, de semifinale – 46 şi de sferturi de finală – 58. A obţinut 1251 de victorii în circuitul ATP, fiind depăşit doar de Jimmy Connors (1.274).

Reclamă

În plus, Federer a câştigat 103 trofee la simplu şi opt la dublu în circuitul ATP, dar şi de şase ori Turneul Campionilor. Este deţinătorul recordurilor de trofee obţinute la Basel (10), Halle (10), Wimbledon (8), Cincinnati (7) şi Turneul Campionilor (6). În întreaga carieră, Federer a obţinut premii totale de 130.594.339 dolari.

Novak Djokovic a plâns în timpul meciului de retragere al lui Roger Federer

La începutul primului set în care Roger şi Rafa au jucat împotriva perechii Sock / Tiafoe, sârbul care se afla pe banca echipei Europei nu şi-a mai putut stăpâni emoţiile. A realizat că participă la un moment istoric pentru tenis, care i-a adus la un loc pe cei patru din Big4, unde l-am inclus şi pe Andy Murray.

Djokovic şi Nadal au fost cei mai mari rivali din cariera lui Federer şi singurii care l-au depăşit la numărul de Grand Slam-uri câştigate. Ibericul e lider (22), fiind urmat de Nole (21) şi de Roger (20).

De asemenea, în timpul meciului, Djokovic a fost surprins în mai multe rânduri în rolul antrenorului celor doi. Înaintea partidei, Rafael Nadal a fost cel care a fost aproape să-l facă să plângă pe elveţian.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va reuși Daniel Pancu să o califice pe CFR Cluj în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:25 3 nov.
Ce echipă e favorită la câștigarea titlului în Liga 1, după încheierea turului. Calculele specialiștilor
23:10 3 nov.
Carlo Ancelotti a vorbit cu Vinicius după criza sa de nervi din El Clasico: “Nu sunt tatăl sau fratele lui”
22:52 3 nov.
Leo Grozavu a criticat arbitrajul, după 0-0 cu Petrolul: „Multe faze interpretate anapoda”
22:40 3 nov.
Tragedie în fotbalul din Serbia! Un antrenor a murit după ce i s-a făcut rău pe teren
22:32 3 nov.
Clasamentul Ligii 1 la finalul turului. Botoșani, lider surpriză
22:28 3 nov.
Petrolul – Botoşani 0-0. Moldovenii încheie turul Ligii 1 pe prima poziție
1 Ilie Dumitrescu: “Dumnezeu să-l odihnească!” Prima reacţie după ce a murit o legendă a Stelei 2 “Se desființează echipa!” Decizie şoc în fotbalul românesc: Constantin Budescu și-a reziliat contractul 3 Cutremur în gimnastică! O româncă e direct implicată: abuz sexual și violență! S-a cerut închisoare! 4 Adevărul despre demisia lui Mirel Rădoi. Mihai Rotaru: “Şi am încheiat” 5 Trei jucători, daţi afară de la FCSB! Gigi Becali a anunţat lista neagră 6 Neluțu Varga, răspuns ferm pentru Gigi Becali despre transferurile lui Louis Munteanu și Emerllahu la FCSB
Citește și