Închide meniul

„Sincer, nu prea înţeleg!”. Dan Petrescu, bulversat de noul format al Cupei României. Ce a declarat când a aflat că CFR Cluj joacă numai în deplasare

Iulian Focșăneanu Publicat: 30 septembrie 2022, 18:50

Reclamă
„Sincer, nu prea înţeleg!. Dan Petrescu, bulversat de noul format al Cupei României. Ce a declarat când a aflat că CFR Cluj joacă numai în deplasare

Dan Petrescu, bulversat de noul format al Cupei României. Ce a declarat când a aflat că CFR Cluj joacă numai în deplasare

Dan Petrescu, prima reacţie după tragerea la sorţi a grupelor Cupei României / Antena Sport

Dan Petrescu este bulversat de noul format al Cupei României. CFR Cluj a fost repartizată în Grupa C, alături de Farul Constanţa, Rapid, U Cluj, CSC Dumbrăviţa şi CSM Alexandria. Totuşi, campioana Ligii 1 va juca numai trei meciuri, toate în deplasare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Universitatea Cluj – CFR Cluj, CSC Dumbrăvița – CFR Cluj şi Farul Constanța – CFR Cluj sunt disputele pe care le vor avea jucătorii lui Dan Petrescu, în urma tragerii la sorţi. Primele două echipe clasate în grupă se califică în sferturile de finală. „Bursucul” nu îşi explică de ce a fost ales un astfel de regulament.

Dan Petrescu este bulversat de noul format al Cupei României

„Am înţeles că jucăm 3 meciuri în deplasare, asta n-am înţeles-o. Restul, am înţeles că sunt grupe de 5 şi jucăm numai cu 3, nu ştiu.. sau 6, cât e aici? Sincer, nu prea înţeleg. Jucăm 6 echipe şi 3 meciuri numai… pai cum sunt 6 grupe dacă joc numai cu 3 echipe? Ar trebui 5 meciuri, nu?

Mai ales că jucăm 3 meciuri în deplasare… la ce program avem noi, 3 meciuri în deplasare ne mai trebuiau nouă acum. Va fi foarte greu. Voi rula tot lotul, vor juca jucători de la echipa a doua”, a spus Dan Petrescu la conferinţa de presă.

Antrenorul lui CFR Cluj este nemulţumit şi de numărul mare de meciuri pe care le are gruparea din Gruia.

Reclamă

(Reporter: Aţi mai auzit de aşa format? Sunt multe… cu doi ‘under’, cu un ‘under’… multe n-am mai auzit, dar… cu punctele luate la jumătate. Punctele luate la jumătate, aţi văzut pe undeva? Avem noi ideile noastre… trebuie să le respectăm, să mergem înainte.

Mai avem vreo 20 şi ceva de meciuri în acest sezon… cu cele 22 se fac vreo 45 în 6 luni. Mi se par exagerat 45 de meciuri în 6 luni. Tot timpul spune lumea că mă plâng. Alţii au jucat doar 2 meciuri în cupele europene şi zic că au probleme.. dar noi, de 5 ani, cam ăsta e programul şi n-am voie să mai zic nimic. Trebuie să tac, dar eu vorbesc mereu, asta e realitatea. Programul e foarte greu”, a mai spus Petrescu.

Cum arată grupele Cupei României

Grupa A:

Reclamă 4 / 0/3

Sepsi
FC Voluntari
FC U Craiova 1948
Petrolul
Dinamo
Unirea Slobozia

Grupa B:

FCSB
FC Botoșani
CS Mioveni
UTA Arad
Oțelul Galați
Gloria Buzău

Grupa C:

CFR Cluj
Farul Constanța
Rapid
U Cluj
CSC Dumbrăvița
CSM Alexandria

Grupa D:

Universitatea Craiova
FC Argeș
Chindia
FC Hermannstadt
Ocna Mureș
Minaur Baia Mare

Reclamă

Cum arată noul format al Cupei României

Cele 16 echipe care au trecut de play-off, împreună cu primele 8 echipe din sezonul precedent din Liga 1, vor juca în faza grupelor din Cupa României. Cele 24 de cluburi au fost împărțite în 3 urne valorice, apoi s-au alcătuit 4 grupe a câte 6 echipe. Fiecare formație va disputa un meci cu o echipă din urna 1, unul cu o echipă din urna a 2-a și altul cu o echipă din urna a 3-a.

În urna 1 s-au aflat cele 6 formații care au participat în play-off în sezonul trecut din Liga 1, plus primele două echipe din play-out, tot din stagiunea 2021/2022.

În urna a 2-a au fost repartizate cluburile din sezonul curent al Ligii 1, calificate din faza play-off-ului Cupei României.

În urna a 3-a au fost distribuite restul echipelor calificate din play-off.

Primele două echipe din fiecare grupă se califică în sferturile de finală ale Cupei României. Formațiile care vor câștiga cele 4 grupe vor juca meciurile din sferturi pe teren propriu.

Recomandări
Citește și:

Va termina Bayer Leverkusen sezonul fără înfrângere?

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
0:36 FotoKyren Wilson a câştigat Campionatul Mondial de snooker! L-a învins pe Jak Jones în finala de la Crucible 0:19 Marius Niculae a vorbit de un transfer „bombă” la Sporting Lisabona după ce „Leii” au luat titlul: „Sper să vină Ronaldo” 0:15 Gigi Becali, anunțul momentului despre revenirea lui Florin Tănase la FCSB! A spus totul după 0-2 cu Universitatea Craiova 0:00 Jucătorii făcuți praf de Gigi Becali după 0-2 cu Universitatea Craiova. Cine l-a impresionat: „O să fie fotbalist mare!” 6
mai
23:58
Gigi Becali, „aroganţa” serii după înfrângerea cu Universitatea Craiova: „Aduceţi-ne antrenori, Gâlcă nu e de talia mea”
6
mai
23:41
Decizie peste capul lui Gigi Becali la FCSB! Jucătorul care a lipsit fără acordul milionarului: „I-a dat drumul fără să-mi spună”
6
mai
23:31
Alex Mitriţă a dat răspunsul final în privinţa ofertei de la FCSB! Ce a spus despre echipa naţională
6
mai
23:26
„Trebuie să fim serioși!” Elias Charalambous, prima reacție după Universitatea Craiova – FCSB 2-0!
6
mai
23:18
Octavian Popescu a anunţat că se operează: „În ultimul an am jucat cu o problemă la gleznă”! Cât va lipsi de pe teren
6
mai
23:11
„Nu au jucat cu nicio presiune” Andrei Ivan rămâne cu picioarele pe pământ după ce a marcat în Universitatea Craiova – FCSB 2-0!
Vezi toate știrile
Citește și