Închide meniul

Gică Hagi, prima reacţie după Rapid – Farul 1-1: “Am fi putut câştiga!” Ce i-a transmis lui Adrian Mutu la finalul meciului

Viviana Moraru Publicat: 2 aprilie 2023, 0:17

Comentarii
Gică Hagi, prima reacţie după Rapid – Farul 1-1: Am fi putut câştiga! Ce i-a transmis lui Adrian Mutu la finalul meciului

Gică Hagi/ Hepta

Gică Hagi a oferit prima reacţie, după partida dintre Rapid şi Farul, încheiată la egalitate, scor 1-1. “Regele” s-a declarat bucuros de prestaţia jucătorilor săi, care au reuşit să obţină un punct într-o deplasare extrem de dificilă. De asemenea, Hagi a vorbit şi despre Adrian Mutu, pe care l-a îmbrăţişat la finalul duelului din Giuleşti.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rapid şi Farul au remizat în derby-ul rundei a doua din play-off. Funsho a deschis scorul pentru giuleşteni, şi ulterior Dragoş Nedelcu a marcat superb, pentru 1-1.

Gică Hagi, prima reacţie după Rapid – Farul 1-1

Gică Hagi susţine că echipa sa a avut numeroase ocazii, în duelul cu Rapid, prin care ar fi putut obţine cele trei puncte. Chiar şi aşa, “Regele” s-a declarat mulţumit de jocul echipei sale, şi susţine că fanii s-au bucurat de un meci spectaculos, între două formaţii care se luptă pentru primele locuri din Liga 1.

De asemenea, Hagi susţine că după fluierul final al meciului, l-a felicitat pe Adrian Mutu pentru munca depusă în acest sezon la formaţia giuleşteană.

“Sunt foarte mulţumit, dar ne doream să luăm cele trei puncte. Am jucat bine, ambele echipe au prestat un joc bun. Ambele tabere s-au bucurat de fotbal. Mentalitatea noastră e să încercăm să marcăm goluri, asta le-am scris pe tablă înainte de meci.

Reclamă
Reclamă

Din păcate am marcat un singur gol. Important e că am produs fotbal, am avut ocazii. Băieţii au reacţionat bine, şi cei care au fost la lot, şi cei care au venit de acasă. Kiki a venit foarte obosit, s-a văzut asta, dar important e că nu am pierdut în deplasare, la o echipă bună.

În prima repriză am făcut bine, la început ne-au surprins, dar şi noi am avut ocazii şi am fi putut să câştigăm.

Nedelcu avea nevoie să joace, să prindă putere, e un mijlocaş defensiv foarte bun. Are execuţii foarte bune, are lovirea mingii foarte bună, a făcut un meci bun.

Reclamă

Cred că sunt meciuri pe care trebuie să le joci ca să câştigi, cele din play-off, echipele sunt foarte bune, iar meciurile sunt echilibrate.

(N.r. V-aţi îmbrăţişat la final cu Adrian Mutu) Decarii s-au îmbrăţişat la final. Ne-am felicitat, am făcut o muncă bună amândoi în acest an, la echipe care nu şi-au propus să fie acolo. Suporterii s-au bucurat de fotbal, păcat că s-a terminat egal.

Încercăm să avem o mentalitate foarte bună, lucururile astea ne ghidează. Vrem să avem o mentalitate de învingători, jucătorii o au, d-asta fac faţă la nivelul acesta. Sunt nişte copii foarte buni. Putem să facem un fotbal foarte bun, avem un lot echilibrat, tinerii aceştia au fost surpriza campionatului”, a declarat Gică Hagi, la digisport.ro.

Nedelcu: „Meritam victoria!”

Rapid – Farul Constanţa 1-1. Dragoş Nedelcu a reuşit un gol superb în derby-ul cu Rapid şi i-a adus echipei sale un punct în derby-ul din Giuleşti. Nedelcu e de părere că Farul ar fi meritat să câştige, având în vedere ocaziile avute.

„Eu consider că meritam victoria. Am avut câteva bare, am avut mai multe ocazii. Să câştigi un punct aici nu e ceva uşor, având în vedere atmosfera. Am exersat la antrenament şi astăzi mi-a ieşit. Măţel simţea mai mult decât mine că dau gol. Am luat un punct şi nu cred că e atât de rău. Fiecare jucător îşi doreşte să joace într-o astfel de atmosferă, cu un astfel de gazon. Ambele echipe jucători de calitate, cu antrenori foarte buni şi e normal să fie meciuri spectaculoase.

E foarte grea lupta la titlu, ne vom bate cu echipe bune şi vom vedea la final ce va fi. Noi nu avem nicio presiune, ştim că întâlnim adversari grei, cu suporteri foarte mulţi şi nu cred că asta este o presiune. Îmi dă încredere golul, mai ales mie că nu marchez atât de mult. Orice jucător îşi doreşte la echipa naţională. Mă bucur că au început cu dreptul şi au luat cele 3 puncte, chiar dacă au fost contestatari. Important este că au luat cele 6 puncte„, a spus Dragoş Nedelcu la digisport.ro, după Rapid – Farul Constanţa 1-1.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Reușește FCSB să se califice în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
15:13
Zeljko Kopic, anunț despre viitorul lui Kennedy Boateng la Dinamo: „E normal să fie interes pentru el”
14:42
Dorinel Munteanu e gata să producă o surpriză uriașă la debutul la Hermannstadt: „Un început de drum”
13:59
Cine e jucătorul din Portugalia pe care Mihai Stoica vrea să-l transfere la FCSB. Răzvan Lucescu l-a antrenat la PAOK
13:35
Kylian Mbappe, apt pentru următorul meci al lui Real Madrid. Nouă jucători sunt OUT
13:20
Veste bună pentru FCSB. Ce se întâmplă cu titularul accidentat în victoria cu Feyenoord
12:57
Daniel Bîrligea a dat cărțile pe față despre relația cu Gigi Becali: „Nu mă deranjează, eu sunt primul care mă critic”
1 FotoImagini rare cu Cristi Chivu şi familia. Cum a fost surprins la petrecerea de Crăciun a lui Inter 2 Gigi Becali, dat pe spate după FCSB – Feyenoord 4-3: “Şi-au scos banii pe tot anul! Îi prelungesc contractul” 3 Au venit notele după FCSB – Feyenoord 4-3. Cine a fost cel mai bun jucător al roș-albaștrilor 4 Sorin Cârţu a făcut praf un jucător al Universităţii Craiova după eşecul cu Sparta Praga: “Nu pot accepta” 5 “Am dat o maşină cadou şi un apartament”. Gigi Becali, dezvăluiri incredibile după victoria FCSB-ului cu Feyenoord 6 Vlad Chiricheş, OUT de la FCSB. Gigi Becali i-a anunţat plecarea după victoria cu Feyenoord: “Ne despărţim”
Citește și