Închide meniul

Carlos Alcaraz, primul jucător din afara Big 4 care e cap de serie 1 la Roland Garros, în ultimii 20 de ani

Dan Roșu Publicat: 14 mai 2023, 11:31

Comentarii
Carlos Alcaraz, primul jucător din afara Big 4 care e cap de serie 1 la Roland Garros, în ultimii 20 de ani

Carlos Alcaraz, la turneul de la Roma / Profimedia

Carlos Alcaraz e primul jucător din afara Big 4 care e cap de serie 1 la Roland Garros, în ultimii 20 de ani. El a redevenit numărul unu mondial în timpul turneului de la Roma.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Alcaraz va fi favoritul principal la Openul francez și sfârșește o dominație de 20 de ani a celor 4, Rafael Nadal, Novak Djokovic, Roger Federer și Andy Murray.

Carlos Alcaraz, primul jucător din afara Big 4 care e cap de serie 1 la Roland Garros

Ultimul jucător care era cap de serie 1 în afară de cei patru a fost Lleyton Hewitt. În 2003, australianul era însă învins de Tommy Robredo, în turul al treilea, iar turneul era câștigat de Juan Carlos Ferrero.

Alcaraz vine la Paris după un sezon de zgură excelent, în care și-a trecut deja în cont două titluri, la Barcelona și Madrid. Spaniolul care de-abia a împlinit 20 de ani evoluează acum la Mastersul de la Roma.

Alcaraz, favoritul bookmakerilor la Roland Garros

Și bookmakerii îl consideră tot pe Carlos Alcaraz principalul favorit la Roland Garros. El are o cotă de 2.20 să se impună la Paris, acolo unde nu știm încă dacă îl vom vedea pe cel mai bun jucător din istorie pe suprafața portocale, Rafael Nadal.

Reclamă
Reclamă

Novak Djokovic e cotat cu șansa a doua, având o cotă de 3.50, iar Stefanos Tsitsipas (8), Casper Ruud (12), Holger Rune (15) și Jannik Sinner (15) se află și ei pe lista favoriților.

Carlos Alcaraz, despre revenirea lui Rafael Nadal, la Roland Garros

La începutul acestei luni, Carlos Alcaraz a vorbit despre revenirea lui Rafael Nadal, la turneul de la Roland Garros. Rafa nu a mai evoluat în circuit de la Australian Open şi lipsa ritmului ar putea să îi dăuneze pe zgura pariziană, unde s-a impus de 14 ori.

În lipsa lui Rafael Nadal, Carlos Alcaraz s-a impus la Barcelona şi la Madrid. În capitala Spaniei, au avut loc cele două întâlniri între Nadal şi Alcaraz, pe zgură şi victoriile au fost împărţite. Rafa s-a mai impus şi pe hard, la Indian Wells, în 2022.

Reclamă

„Revenirea lui Rafa este întotdeauna o veste bună, este unul dintre cei mai buni din istorie și vrem să-l vedem la fiecare turneu. Spun asta ca jucător și ca fan al tenisului, îmi place să-l văd concurând și să învăț de la el. Este păcat că nu l-am putut vedea în competiție în ultimele luni.

Sper să fie prezent la Roma, apoi la Roland Garros, unde va fi un rival de învins. Chiar dacă nu a mai jucat din Australia, un om care a câștigat un turneu de 14 ori va fi totuși greu de învins în acest turneu, chiar dacă sosește fără ritm de joc.

Pentru el va fi și complicat, tenisul cere un ritm competitiv, dar Rafa este Rafa, chiar dacă vine fără multe meciuri, cu siguranță va da dovadă de un nivel spectaculos”, a spus Alcaraz, citat de eurosport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va prinde FCSB Conference League la finalul sezonului?
Loading ... Loading ...
Citește și:
16:38
Gigi Becali, sfătuit să nu renunţe la un om important de la FCSB: “Ţine de el ca de sfintele moaşte”
16:13
Portughezii au reacționat, după ce FCSB a ratat accederea în play-off. Cum au comentat rușinea suferită de campioană
15:41
100 de zile până la World Cup 2026! Situaţia incertă a Iranului
15:41
Pep Guardiola a răbufnit înaintea confruntării cu Real Madrid: “Asta face toată diferenţa”
14:49
100 de zile până la World Cup 2026! Dream Team-ul celor mai bine cotaţi jucători. Echipa de 1.3 miliarde euro
14:49
Condiţia pe care Adrian Ilie i-a pus-o lui Gigi Becali pentru a veni la FCSB: “Doar aşa îl ajut”
1 CFR Cluj nu a plătit toţi banii! Ce se întâmplă cu depunctarea ardelenilor 2 Mario Tudose şi Matei Ilie, pe lista de achiziţii a lui Gigi Becali: “Om m-am făcut” 3 Steven Nsimba, transfer la o echipă de top din Europa. Lovitură financiară pentru Mihai Rotaru 4 Kyros Vassaras a dat verdictul, după fazele controversate din Farul – CFR Cluj 1-2. Discuţiile din camera VAR, publicate 5 Gigi Becali, şedinţă de urgenţă la Palat după umilinţa FCSB-ului. Ce se întâmplă cu Mihai Stoica şi Mirel Rădoi 6 Ilie Dumitrescu a aflat ce vrea să facă Gigi Becali la FCSB şi a reacţionat: “E senzaţional”
Citește și