Gică Hagi, refuzat de un jucător care a ajuns la adversara Sheriff! Pe cine pusese ochii “Regele”

Viviana Moraru Publicat: 16 iulie 2023, 8:59

Comentarii
Gică Hagi, refuzat de un jucător care a ajuns la adversara Sheriff! Pe cine pusese ochii Regele

Gică Hagi, antrenor Farul Constanţa / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Gică Hagi a fost refuzat de un jucător care a ajuns în cele din urmă la Sheriff. “Regele” voia să mai facă un transfer în această vară la Farul, însă nu i-a putut satisface pretenţiile salariale ale jucătorului care a semnat cu adversara campioanei României, din primul tur preliminar din Champions League.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gică Hagi a efectuat zece transferuri în această vară la Farul. Constănţenii au debutat cu victorie în primul meci al noului sezon de Liga 1, 1-0 contra celor de la Hermannstadt, şi acum sunt cu gândul la returul cu Sheriff.

Gică Hagi, refuzat de un jucător care a ajuns la adversara Sheriff

Joao Paulo a fost jucătorul dorit de Gică Hagi, la Farul, anunţă playsport.ro. Acesta era liber de contract în această vară, şi era dorit cu insitenţă de “Rege” la echipa sa.

Negocierile au picat însă în momentul în care Paulo a cerut un salariu de 10.000 de euro, salariu greu de suportat de Farul.

Astfel, în cele din urmă, Joao Paulo a semnat cu Sheriff Tiraspol, şi a devenit adversarul echipei care l-a dorit în această perioadă de mercato.

Reclamă
Reclamă

Partida tur dintre Farul şi Sheriff a fost câştigată la limită de constănţeni, scor 1-0. Kiki a marcat singurul gol al meciului disputat la Ovidiu. Returul va avea loc marţi, în Moldova.

Joao Paulo ar fi fost cel de-al 11-lea transfer al verii realizat de Gică Hagi la Farul. “Regele” i-a mai convins pe Benchaib, Queiros, Rivaldinho, Borgnino, Carnat, Dussaut, Vianna, Vînă, Bassong şi ăpe Pacionel să semneze cu echipa sa.

Joao Paulo, jucătorul care a fost pe lista Farului, este un atacant de 25 de ani, care în ultimele două sezoane a evoluat pentru Feirense.

Reclamă

Gică Hagi, refuzat de un jucător care a ajuns la adversara Sheriff

Gică Hagi a avut prima reacţie după meciul Hermannstadt – Farul, scor 0-1, din prima etapă a Ligii 1. „Regele” a reuşit să câştige cu rezervele, la trei zile după ce a învins-o cu acelaşi rezultat pe Sheriff, în manşa tur a preliminariilor UEFA Champions League.

Hagi a făcut o schimbare de geniu în minutul 54 al partidei de la Sibiu. L-a înlocuit pe Fabio Vianna cu Constantin Grameni, iar mijlocaşul în vârstă de 20 de ani a marcat la prima atingere de balon.

„Am câştigat. Anul trecut nici nu am marcat goluri. Am avut noroc, trebuie să recunoaştem. Prima repriză destul de slabă, a doua mai bine. Vrem, nu vrem, trebuie să facem faţă. Restul contează mai puţin, am venit să facem rezultat. Trebuie să facem faţă pe ambele fronturi. Acum ne aşteaptă meciul următor, nu avem timp să ne gândim prea mult. Să ne reunim la Bucureşti şi să plecam.

Vedeţi, mi-am pierdut iar vocea. Dina e Dina, Dina e Boloni! E un mijlocaş foarte bun, care citeşte jocul foarte bine. Şi a făcut doar 5 antrenamente. Acum plec spre Bucureşti, 4 ore am timp să analizez. Vreţi să vă zic cum joc? Vă zic. Clar mă gândesc ca Larie să înceapă.

Uşor uşor unim grupul, unim vestiarul. E ceva nou pentru noi, dar sperăm să o ducem!„, a declarat Gică Hagi la digisport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Unde se va opri Sorana Cîrstea la Roma?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
12:06

Andy Murray, colaborare surpriză în circuitul ATP

12:02

Mexic a anunţat lotul preliminar pentru Campionatul Mondial 2026! Cine lipseşte de pe lista lui Javier Aguirre

11:54

Dinamo pregăteşte o campanie de transferuri spectaculoasă! “Ne-am înţeles pe variantele de contract”

11:53

“Dinamo sau Rapid?” Gigi Becali a ales adversara preferată pentru finala barajului de Conference League: “Aşa-mi convine”

11:38

EXCLUSIV„La nevoie, facem și asta!” Ce se întâmplă cu bugetul Stelei și cine e antrenorul favorit să ducă echipa în Liga 1

11:01

Ce a spus Coco Gauff despre Sorana Cîrstea, înaintea bătăliei din semifinalele turneului de la Roma

1 Hermannstadt i-a găsit înlocuitor lui Dorinel Munteanu. Cine este favorit să preia gruparea sibiană 2 Cristi Chivu vrea un român la Inter. Pregătește un transfer de 20 de milioane de euro! 3 Decizia luată de Gigi Becali la FCSB pentru barajul de Conference League, după remiza cu Unirea Slobozia 4 Opriți jocul, PSG devine imposibil de oprit! Luis Enrique pregătește transferul cu care face echipa perfectă 5 În Liga 1, ca la El Clasico! LPF a luat o decizie mare înainte de meciul decisiv: U Craiova – U Cluj 6 Mihai Rotaru nu se uită la bani! Decizia luată de patronul Universității Craiova, înaintea finalei Cupei României
Citește și