Mircea Lucescu, avertisment pentru Ianis Hagi. Motivul pentru care fiul lui Gică Hagi nu ar trebui să se transfere la Galatasaray

Iulian Focșăneanu Publicat: 24 august 2023, 10:07

Comentarii
Mircea Lucescu, avertisment pentru Ianis Hagi. Motivul pentru care fiul lui Gică Hagi nu ar trebui să se transfere la Galatasaray

Ianis Hagi, în tricoul lui Rangers / Profimediaimages

Mircea Lucescu a transmis un avertisment pentru Ianis Hagi. Cel mai titrat antrenor român îl sfătuieşte pe mijlocaşul lui Rangers să nu calce pe urmele tatălui său, Gică Hagi, şi să se transfere la Galatasaray.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“Il Luce” a comentat zvonurile că Ianis Hagi este pe lista de transferuri a grupării Cim Bom. Fost antrenor la Galatasaray, între 2000 şi 2002, Lucescu ştie ce impact a lăsat “Regele” Hagi la echipă.

Mircea Lucescu, avertisment pentru Ianis Hagi

Actualul tehnician al lui Dinamo Kiev este sigur că, în cazul în care Ianis ar semna cu gruparea din Istanbul, evoluţiile mijlocaşului de 24 de ani ar fi comparate cu cele ale lui Gică Hagi.

Nu cunosc exact situaţia lui Ianis Hagi. Gică îl poate sfătui cel mai bine, are tot ce-i trebuie pentru a consilia bine un jucător, nu eu. E un jucător foarte talentat. Poate nu şi-a găsit antrenorul sau mediul lui.

Am îndoieli în privința posibilității ca el să se simtă bine la Galatasaray. Hagi a lăsat amintiri extraordinare acolo şi Ianis ar fi permament comparat cu ceea ce a reuşit Gică. Gică face parte din istoria Galatei. Nu cred că a fost un jucător mai influent, e de tipul lui Messi sau Ronaldo. Am fost acolo şi ştiu cum era. A stat cinci ani în Turcia şi mare parte din titlurile echipei i se datorează lui. Toţi jucătorii de acolo îl ascultau“, a declarat Mircea Lucescu pentru playsport.ro.

Reclamă
Reclamă

Gică Hagi a reuşit performanţe spectaculoase în tricoul lui Galatasaray. Pe plan intern a cucerit 4 titluri, două Cupe ale Turciei şi două Supercupe. În anul 2000, Hagi a ajutat-o pe Galata să cucerească Cupa UEFA şi Supercupa Europei. Mai mult, din postura de antrenor al lui Galatasaray, Gică Hagi a triumfat în Cupa Turciei (2005).

59 de goluri în 132 de meciuri a reuşit “Regele” pentru Galatasaray, între 1996 şi 2001.

Şase echipe, pe urmele lui Ianis Hagi!

6 echipe se află pe urmele lui Ianis Hagi, care poate pleca de la Rangers chiar la finalul acestei veri. Asta mai ales după ce antrenorul Michael Beale a ales să nu-l treacă pe lista trimisă la UEFA pentru dubla cu PSV Eindhoven, din play-off-ul Ligii Campionilor.

Reclamă

Cei de la Football Scotland susţin că există şase cluburi interesate de jucătorul român care nu a prins decât 35 de minute în cele două partide disputate în tricoul lui Rangers în acest sezon.

Publicaţia anunţă că Celta Vigo, Galatasaray, Al Ettifaq, Lecce, Lazio și Genk sunt echipele unde Hagi ar putea ajunge chiar la finalul perioadei de transferuri din această vară. Chiar şi antrenorul Michael Beale a vorbit despre posibilitatea despărţirii de Ianis.

Prima reacţie de la Farul, despre posibila venire a lui Ianis Hagi la campioana României

În spaţiul public a apărut informaţia conform căreia Ianis Hagi ar putea ajunge sub formă de împrumut la Farul. Ciprian Marica nu crede că Rangers îl va lăsa să plece.

Mă îndoiesc că cei de la Rangers, prelungindu-i contractul, nu se bazează pe el. Totodată, știm ce importanță are antrenorul, el venind la echipă cu Gerrard. Ai nevoie să te simți susținut, antrenorul are un foarte mare aport. Să îți spună un jucător că e nemulțumit că nu joacă, mi se pare ceva normal și corect. Cui îi place să nu joace? Cine nu își dorește să joace?

E foarte delicată povestea asta a antrenorilor, când nu mai e antrenorul care te-a adus la echipă. El, lipsind atât de mult timp, sigur că lucrul ăsta contează. Nu știu detalii din vestiar, dar pentru mine faptul că i-au prelungit contractul a fost un mesaj că îl susțin și că au încredere în el”, a spus Ciprian Marica conform sport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Unde se va opri Bodo/Glimt în această ediţie a Ligii Campionilor?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
22:57

Rapid – Dinamo 3-2. Giuleștenii urcă pe primul loc în play-off! Succes uriaș pentru echipa lui Costel Gâlcă

22:41

LIVE VIDEOArouca – Benfica se joacă ACUM. Echipa lui Jose Mourinho are nevoie de victorie

22:40

Prima reacţie din partea Oţelului după ce Laszslo Balint şi-a dat demisia: “Am încercat să-l opresc”

22:35

VIDEOClaudiu Petrila, reușită de senzație în Rapid – Dinamo! Fotbalistul giuleștenilor l-a executat pe Epassy

22:26

Cătălin Cîrjan a marcat în Rapid – Dinamo! Fostul jucător al giuleştenilor, gest sfidător către tribună

21:44

Danny Armstrong a intrat “la rupere”, dar Istvan Kovacs l-a iertat de eliminare, în Rapid – Dinamo

1 Schimbare revoluţionară în Liga 1! Formatul campionatului ar putea fi modificat! Anunţul LPF 2 EXCLUSIVThomas Neubert l-a contrazis vehement pe Gigi Becali: “Nu e adevărat”! De ce a plecat, de fapt, de la FCSB 3 EXCLUSIVThomas Neubert, gata să colaboreze cu o rivală a FCSB-ului după plecarea de la Becali: “Sunt foarte dezamăgit” 4 VideoMoment tensionat între Lewis Hamilton și Charles Leclerc, după cursa de sprint din China. Ce s-a întâmplat 5 FotoFemeia care deţine, în acte, întreaga avere uriaşă a lui Cristi Borcea: “E singura în care am încredere” 6 Mircea Lucescu s-a decis. Un jucător de la FCSB va fi convocat în locul accidentatului Louis Munteanu
Citește și