Închide meniul

Nicuşor Bancu, declaraţie uluitoare după România – Andorra 4-0: „Elveţia nu e o nucă aşa tare”

Bogdan Stănescu Publicat: 16 octombrie 2023, 8:43

Reclamă
Nicuşor Bancu, declaraţie uluitoare după România – Andorra 4-0: „Elveţia nu e o nucă aşa tare

Nicuşor Bancu dă un interviu / AntenaSport

Nicuşor Bancu a oferit o declaraţie uluitoare după România – Andorra 4-0. Fundaşul stânga al naţionalei a susţinut că Elveţia nu ar fi o echipă atât de puternică.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Bancu e convins că naţionala o poate învinge pe Elveţia în ultimul meci al preliminariilor pentru EURO 2024. „Finala” România – Elveţia e LIVE EXCLUSIV pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.

Nicuşor Bancu, declaraţie uluitoare după România – Andorra 4-0: „Elveţia nu e o nucă aşa tare”

”Copiii au fost extraordinari, cred că au făcut mai multă gălăgie decât oamenii mari. Ne bucurăm că am făcut un meci frumos și le-am făcut și lor o bucurie. Este frumos să ai stadionul plin și să ai suporterii aproape de tine. 

(n.r. Mai putem să ratăm calificarea?) La cum suntem acum, eu zic că avem o șansă mare să ne calificăm, dar până nu suntem matematic nu putem să spunem că suntem calificați.

Elveția se pare că nu este o nucă așa de tare. Avem meci direct cu ei acasă și aici putem să batem pe oricine. Mi-aș dori să fie totul pe teren ca să nu existe alte discuții.

Reclamă
Reclamă

Cred că cel mai frumos gol a fost cel anulat. Ne-am pregătit bine, Mister a fost destul e explicit. Andorra nu ne-a pus probleme și am arătat foarte bine”, a declarat Nicușor Bancu după România – Andorra 4-0.

Ilie Dumitrescu, impresionat de prestaţia unui tricolor în România – Andorra 4-0: „Omul meciului”

Ilie Dumitrescu a fost impresionat de prestaţia unui tricolor în România – Andorra 4-0. Fostul component al Generaţiei de Aur l-a lăudat în special pe Ianis Hagi.

Fiul „Regelui” a avut o prestaţie entuziasmantă, marcând un gol, oferind un assist şi reuşind să obţină şi un penalty pentru naţională.

Reclamă

Mă bucur foarte mult pentru triunghiul din linia mediană, și-au asumat rolul de lideri. Mă refer și la Răzvan Marin, și la Stanciu, dar în special la Ianis Hagi, care, pentru mine, a fost omul meciului.

A fost pus în poziția în care dă cel mai bun randament, în spatele atacantului, între linii”, a declarat Ilie Dumitrescu pentru digisport.ro.

România a urcat pe primul loc în grupa I de calificare la EURO 2024. Naţionala are 16 puncte, obţinute în 8 partide, fiind neînvinsă în aceste preliminarii. Elveţia a coborât pe 2 după egalul surprinzător cu Belarus acasă. Belarus a condus cu 3-1 în minutul 84 al partidei, dar elveţienii au reuşit să smulgă un egal, marcând două goluri în minutele 89 şi 90. Akanji şi Amdouni au înscris, aducând un punct Elveţiei, care nici nu concepea să piardă acasă cu Belarus.

Edi Iordănescu a răspuns criticilor, după România – Andorra 4-0: „Dorm noaptea liniştit!”

Edi Iordănescu a oferit prima reacţie, după ce România a învins-o categoric pe Andorra, cu 4-0. Selecţionerul s-a declarat mulţumit de jocul prestat de „tricolorii”, în duelul de pe Arena Naţională. De asemenea, acesta a mai răspuns şi criticilor primite după egalul cu Belarus.

Selecţionerul a avut doar cuvinte de laudă la adresa jucătorilor săi. Acesta le-a mulţumit şi copiilor care au venit pe Arena Naţională, pentru a susţine echipa naţională. Peste 20.000 de copii au fost în tribune, la victoria cu Andorra.

Edi Iordănescu a mai subliniat faptul că echipa naţională a rămas neînvinsă în actuala campanie de la calificare la EURO 2024, şi de asemenea, a mai punctat faptul că „tricolorii” au cea mai bună defensivă din grupă.

„Dacă după o victorie categorică, cu un joc foarte bun, ocazii, goluri, felicitam echipa, acum schimb. Prioritatea e o mulţumire, pentru aceşti copii minunaţi. M-au impresionat total. Din prima secundă au încurajat. Ei sunt viitorul României. Am stabilit cu jucătorii să jucăm pentru puncte, victorii, dar şi pentru aceşti copii minunaţi, ne-au făcut seara frumoasă.

„10 jocuri oficiale fără înfrângere”

Felicitări şi pentru echipă. Pentru rezultat, pentru parcurs, 10 jocuri oficiale fără înfrângere, de departe avem cea mai bună defensivă, pentru că suntem pe loc calificabil. Mă face să fiu bucuros şi mândru de echipa pe care o pregătesc.

Eu am spus mereu că sunt meciuri echilibrate. Uitaţi-vă ce surprize sunt, am spus că nu e un meci câştigat. Belarus a marcat 3 goluri în Elveţia, a încurcat Kosovo, a bătut Kosovo. Mai mult decât atât Andorra a marcat împotriva lui Kosovo, cu Israel şi cu Elveţia. Singura echipă căreia nu i-a marcat am fost noi. Sunt multe lucruri pozitive în jocul nostru. Curând se face un an şi jumătate de când nu am mai pierdut. E important, sunt 3 meciuri la rând fără gol primit.

Suferă jocul? Suferă, am spus-o şi eu, dar suntem la un cu totul alt nivel faţă de ce a însemnat Liga Naţiunilor şi suntem sub un nivel faţă de cel la care această echipă poate să ajungă.

„Adorm mai greu când vine un tsunami”

Referitor la critici, trebuie să fiu sincer. Eu dorm noaptea liniştit. Poate atunci când vine câte un val, câte un tsunami cum a fost acum, adorm mai greu. Dar dorm! Însă nu dorm atunci când sunt atacaţi sau jigniţi jucătorii. Asta mă doare, mă irită.

Diger greu pentru că nu merită asta. Sunt băieţi care vin cu tot sufletul, cu tot devotamentul, pun tot ce e mai bun în slujba echipei. Au zis de sute de ori că suntem uniţi, că suntem un grup, o familie. Se vede că dau tot ce au mai bun. Poate nu ne iese mereu, dar ei vin şi dau tot ce au mai bun.

Când sunt jigniţi şi criticaţi… în loc să fie sprijiniţi, în special de la vocile importante din fotbalul românesc, în loc să fie ajutaţi pentru că au o medie de vârstă de 25 de ani, să fie puşi la zid, eu atunci nu dorm. Eu cât timp voi fi la echipa naţională, probabil şi după, cu toată energia mea voi proteja grupul”, a declarat Edi Iordănescu, într-un interviu pentru AntenaSport.

Reclamă
Recomandări

Ce se va întâmpla în meciul CFR Cluj - Rapid?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
10:26

VIDEOBernadette Szocs, revenire fabuloasă în meciul cu Wang Manyu. A trimis partida în decisiv, după ce a fost condusă cu 3-0

10:18

Lamine Yamal şi-a reînnoit înţelegerea cu FC Barcelona! Clauza uriașa de rezilierea a contractului impusă de catalani

10:12

VIDEOBernadette Szocs a luptat incredibil, dar a ratat calificarea în finala WTT Finals Fukuoka. A revenit de la 0-3 cu Wang Manyu, dar a fost învinsă în decisiv

9:44

„A fost o surpriză”. George Russell, primele declarații după ce a obținut pole-position în Marele Premiu din Las Vegas

9:30

VIDEOGeorge Russell, pole-position în Marele Premiu din Las Vegas! Max Verstappen, pe locul cinci în calificări

9:16

„Fără supărare, nu este de calitate”. Scoţienii îi cer plecarea de la Rangers lui Ianis Hagi

1 VIDEOBernadette Szocs a obţinut performanţa carierei la WTT Finals Fukuoka, LIVE în AntenaPLAY! Calificare în semifinale şi medalie de bronz 2 „Îi dau afară pe toţi, să plece”. Gigi Becali şi declaraţia incendiară făcută legată de jucătorii de la FCSB, după Botoşani – Rapid 2-0 3 Suma impresionantă câştigată de Bernadette Szocs, după calificarea istorică în semifinalele WTT Finals Fukuoka. Urcare în clasamentul mondial 4 O echipă de top din Europa intră în cursa pentru Andrei Raţiu! Concurenţă serioasă pentru Barcelona: „Rayo pare dispusă să negocieze” 5 Verdictul specialiştilor după controversa din FC Botoşani – FCSB 1-0! Răspuns pentru Ştefan Târnovanu: „Se vede” 6 Gigi Becali a făcut anunţul: încă un jucător va pleca de la FCSB, după dezastrul cu Botoşani: „M-am convins!”
Citește și