Gică Craioveanu a dat verdictul în lupta la titlu în Liga 1 şi a spus că nu vede nicio echipă capabilă să îi bată pe cei de la FCSB. Totuşi, fostul mare internaţional român a spus că doar Rapid ar putea pune probleme după ce a câştigat toate meciurile în 2024.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

FCSB a remizat în derby-ul cu Farul, dar are un avans consistent în fruntea clasamentului. Echipa lui Charalambous are un avans de 9 puncte în faţa celor de la CFR Cluj şi Rapid, echipe ce se vor înfrunta în această etapă.

Gică Craioveanu a dat verdictul în lupta la titlu în Liga 1

„Nu văd pe nimeni să îi bată. Singura echipă care pare pe val e Rapid. Nici pe cei de la CFR Cluj nu îi văd inspiraţi ca în anii trecuţi. Poate cu Adi acum, motivaţia e una diferită„, a spus Gică Craioveanu în exclusivitate pentru AntenaSport.

Răspunsul lui Mihai Rotaru la întrebarea dacă va câştiga FCSB titlul

Patronul Universităţii Craiova a recunoscut că va fi foarte greu pentru o adversară a FCSB-ului să câştige campionatul sezonul acesta. Iată răspunsul lui Mihai Rotaru la întrebarea dacă va câştiga FCSB titlul.

Mihai Rotaru a precizat că obiectivul jucătorilor săi este să se claseze pe podium la finalul campionatului. Rotaru nu concepe ca echipa lui să rateze play-off-ul.

„Cei de la FCSB au un avantaj consistent și asta apasă. Dacă intră într-o pasă proastă, putem discuta (n.r.: despre ratarea titlului de către FCSB). Dacă vor merge în același ritm, va fi greu pentru restul.

Noi am reușit asta cu CFR Cluj (n.r: să reducă din avansul liderului în play-off). Dacă se disputa meciul cu Astra (n.r.: în 2020), vorbeam altfel acum.

Nu am luat niciodată în calcul să ne temem de intrarea în play-off. Noi luptăm să terminăm pe podium. Noi nu am vorbit de campionat nici înainte, când stăteam mai bine”, a declarat Mihai Rotaru pentru digisport.ro.

Universitatea Craiova e pe locul 4 în Liga 1, cu 37 de puncte. Echipa patronată de Mihai Rotaru are cu 14 puncte mai puţin decât liderul FCSB.