Închide meniul

Momente tulburătoare după moartea lui Helmut Duckadam! Tudorel Stoica: „Soţia lui e într-o stare de şoc”

Publicat: 2 decembrie 2024, 20:29

Reclamă
Momente tulburătoare după moartea lui Helmut Duckadam! Tudorel Stoica: „Soţia lui e într-o stare de şoc

Ştefan Iovan şi Tudorel Stoica / AntenaSport

Tudorel Stoica a vorbit despre Helmut Duckadam, după decesul fostului portar legendar al Stelei. Fostul căpitan al roş-albaştrilor, care a fost suspendat la finala istorică de pe 7 mai 1986, a mărturisit că toţi foştii jucători ai echipei care a cucerit Cupa Campionilor sunt şocaţi de tragedia care a avut loc.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Tudorel Stoica aşteaptă detalii despre cum va fi comemorat Helmut Duckadam. El a precizat că foştii colegi ai lui Duckadam de la Steaua nu au apucat încă să se organizeze pentru a-i aduce un ultim omagiu cuvenit „Eroului de la Sevilla”.

Tudorel Stoica: „Echipa noastră uşor-uşor se deplasează în alte părţi”

Tudorel Stoica a spus că soţia lui Duckadam, Alexandra, trece prin momente teribile după decesul fulgerător al fostului mare portar al Stelei.

„(n.r: Cum a fost când a apărut Helmut la Steaua, mai ţineţi minte?) N-aş putea să rememorez. După cum ştiţi, eu sunt jucătorul cu cei mai mulţi ani la Steaua şi au trecut atâţia jucători pe la Steaua că n-aş putea să spun exact când a venit Duckadam.

Era o echipă în formare. Până la urmă, a făcut o performanţă extraordinară şi, din păcate, vedeţi ce se întâmplă, echipa asta uşor-uşor se deplasează în alte părţi. Am fost o familie, stăteam mult timp împreună, şi 2-3 săptămâni. Eram oră de oră împreună.

Reclamă
Reclamă

Au dispărut domnul Alecsandrescu, doctorul Georgescu, maseurul Mitică, colegii noştri de echipă Bărbulescu şi Bălan. Acum, din păcate, s-a dus şi Duca. Echipa noastră se deplasează în altă parte şi aia e trist şi păcat. E un moment greu pentru noi.

Am vorbit cu colegii, dar nu am reuşit să ne organizăm, nu ne venea să credem. Să vedem cum facem să îl comemorăm aşa cum merită. E o pierdere grea, dureroasă, suntem alături de familia lui.

E foarte complicat, e într-o stare de şoc (n.r: soţia lui Helmut Duckadam) am înţeles, e normal. E un moment greu pentru noi, care suntem familia lui îndepărtată, darămite pentru familia lui apropiată”, a declarat Tudorel Stoica pentru digisport.ro.

Reclamă

Trupul neînsufleţit al lui Helmut Duckadam va fi depus la Arena Naţională! Comunicatul familiei „Eroului de la Sevilla”

Soţia lui Helmut Duckadam, Alexandra, a transmis după decesul legendarului câştigător al Cupei Campionilor că trupul neînsufleţit al soţului ei va fi depus la Arena Naţională, pentru ca cei care l-au iubit pe „Eroul de la Sevilla” să îi aducă un ultim omagiu.

Alexandra Duckadam a făcut apel ca familiei lui Helmut Duckadam să îi fie respectată intimitatea în aceste momente grele.

A luptat cât a putut pentru toate prin câte i-a fost dat să treacă, dar din păcate zbuciumul lui s-a oprit azi 02.12.2024.

Toți cei care doresc să-i aducă lui Helmut Duckadam un ultim omagiu sunt așteptați la Arena Națională, sector VIP, marți 03 decembrie începând cu orele 14:00.

În aceste momente grele vă rog să ne respectați durerea și dreptul la intimitate”, a transmis soţia lui Helmut Duckadam, Alexandra Duckadam, într-un comunicat.

Helmut Duckadam a murit la vârsta de 65 de ani! Sportul românesc, în doliu după decesul „Eroului de la Sevilla”

Helmut Duckadam a murit, luni, la vârsta de 65 de ani. Fotbalul românesc este în doliu. Decesul lui Helmut Duckadam s-a produs în jurul orei 11:00.

Duckadam a scris istorie în tricoul Stelei, echipă pe care a ajutat-o să câştige Cupa Campionilor Europeni în 1986. A apărat patru penalty-uri în finala cu Barcelona şi şi-a căpătat atunci porecla de „Eroul de la Sevilla”.

Duckadam a avut mai multe probleme de sănătate în ultimii ani. Din păcate, vestea tragică a venit astăzi, la ora 11.50. Helmut Duckadam s-a stins din viaţă la vârsta de 65 de ani.

Helmut a fost internat în stare gravă la Spitalul Militar. „Eroul de la Sevilla” a fost internat la terapie intensivă, iar medicii au depus eforturi uriaşe pentru a-i salva viaţa. Din păcate, aceştia nu au mai putut face nimic.

Marcel Puşcaş a făcut anunţul şi a început să plângă pe reţelele sociale.

Helmut Duckadam a fost operat pe cord deschis

Helmut Duckadam a fost operat pe cord deschis în luna septembrie! „Eroul de la Sevilla” a avut programată o intervenţie chirurgicală la Spitalul Universitar.

Duckadam a avut şi în trecut probleme cardiovasculare. El mărturisea că primele probleme de acest gen au apărut înainte să apere cele 4 penalty-uri în finala de la Sevilla.

A reușit, acum vedem mai departe. Durează recuperarea… e grea de tot, dar asta e.

(n.r.: Doctorii ce spun? A fost bine?) Da! Totul a fost în parametri, acum vedem mai departe”, a spunea atunci Helmut Duckadam, în exclusivitate pentru Antena Sport.

În 1986 lui Duckadam i s-a descoperit un cheag de sânge la mâna dreaptă, acesta fiind şi motivul pentru care şi-a încheiat prematur cariera în fotbal.

Reclamă

Este Daniel Bîrligea cel mai bun atacant pe care îl are România în acest moment?

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:27

„A fost mai uşor decât ne aşteptam!” Elias Charalambous, impresionat de jucători după Oţelul – FCSB 1-4! Ce remarcaţi a avut

23:15

Dorinel Munteanu a trecut la ameninţări după Oţelul – FCSB 1-4: „Voi lua decizii radicale! Nu ştiu dacă toţi jucătorii trag la aceeaşi căruţă”

23:06

Jucătorul care l-a impresionat pe Gigi Becali, după Oţelul – FCSB 1-4: „Am fost inspirat”

23:06

România – Taipei LIVE VIDEO (04:00, AntenaPLAY). Tricolorii luptă pentru Stage 2 la Cupa Mondială Echipe Mixte 2024

22:57

Marius Ştefănescu, răspuns după criticile lui Gigi Becali: „Nu îmi fac probleme! Îmi văd de antrenamentele mele”

22:57

Daniel Bîrligea, plin de încredere după „dubla” din Oţelul – FCSB 1-4: „Îmi place să dau totul pe teren”

1 Alegeri parlamentare 2024: Rezultatele finale! Candidaţii din sport prezenţi pe liste 2 „Mai bine să se ducă dracului” Max Verstappen l-a făcut praf pe George Russell, după Marele Premiu din Qatar: „Chiar nu-l suport” 3 Suma uriaşă pe care o plătea Helmut Duckadam pe medicamente. „Nu-mi ajung banii nici măcar să-mi iau jumătate”. Dezvăluiri dureroase 4 „Aţi accepta să fiţi premier?” Gigi Becali, reacţie vehementă. Prima decizie luată de milionar după alegerile parlamentare 5 VIDEOFC Porto – Casa Pia 2-0. Sporting, înfrângere şocantă cu Santa Clara. Liga Portugal se vede exclusiv în AntenaPLAY 6 Max imperial, Lando din nou neglijent. Analiza lui Adrian Georgescu după Marele Premiu din Qatar
Citește și