Antrenorul lui Sporting, Rui Borges, s-a arătat dezamăgit că echipa lui a ajuns să primească 3 goluri la rând de la Guimaraes, după ce a condus cu 3-1.
Partida „nebună” din Liga Portugal, Guimaraes – Sporting 4-4, a fost în direct în AntenaPLAY. Desfăşurarea jocului a fost una incredibilă. Sporting a avut 3-1, după ce superstarul Gyokeres a reuşit un hattrick, dar a ajuns la un pas de a pierde partida cu Guimaraes. Trincao a egalat în prelungiri, cu o execuţie superbă.
„Vor învăţa din greşelile lor” Rui Borges a spus ce a fost bine şi ce nu a funcţionat pentru Sporting în meciul „nebun” cu Guimaraes
„Au fost 60 de minute foarte bune, mai presus de toate. În unele momente am avut multă calitate, în altele mai puţină. Apoi ne-am pierdut echilibrul şi controlul emoţional.
De la 3-2 încolo am pierdut controlul jocului timp de 10, 15 minute, din cauze emoţionale şi fizice. Echipa a fost reactivă, nu proactivă, jucătorii au fost foarte înceţi în abordări. După 3-2, am tot coborât și am ajuns să fim penalizați. Merită felicitat şi adversarul pentru că a crezut.
Vor învăţa din greşelile lor (n.r.: jucătorii lui Sporting). Suntem în mod clar triști pentru că am pierdut trei puncte și o echipă care câștigă cu 3-2 nu poate lăsa jocul să se transforme în 3-4”, a declarat antrenorul lui Sporting, Rui Borges, la conferinţa de presă de după meci.
„Nu înţeleg de unde atât de multă ură” Antrenorul lui Sporting a mărturisit că a simţit aversiunea fanilor lui Guimaraes faţă de el
Rui Borges, care a părăsit-o pe Vitoria Guimaraes pentru a semna cu campioana Portugaliei, Sporting, după ce Ruben Amorim a plecat la Manchester United, a vorbit şi despre aversiunea fanilor gazdelor faţă de el, la primul meci al lui împotriva fostei sale echipe.
„(n.r: Cum v-ați simțit întâmpinat la întoarcerea în Guimaraes?) Să fiu sincer: a fost puțin ciudat… Nu înțeleg motivul tristeții pentru că nu i-am spus niciodată președintelui că voiam să plec de la Vitoria. Când am fost abordat, le-am spus (n.r: conducerii lui Sporting) că trebuie să vorbească cu Vitoria și din acel moment s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. La fel de simplu: nu am cerut niciodată să plec de la Vitoria. Iar Rui Borges a plecat de la Vitoria și a lăsat patru milioane la club, care era clauza, nu?
Nu înțeleg de unde atât de multă ură, dar este despre a-mi continua viața. Am o afecțiune enormă pentru toți cei care lucrează la Vitoria, o afecțiune enormă pentru fanii Vitoriei, chiar și pentru cei care m-au tratat rău, pentru toată lumea. După părerea mea, Vitoria a avut mult de câştigat de pe urma mea – sportiv, financiar, am asta foarte clar în cap. Am fost foarte fericit, îi sunt foarte recunoscător Vitoriei, mi-am văzut de drum, sunt foarte fericit la Sporting”, a mai declarat Rui Borges la conferinţa de presă.