Ianis Stoica are un început bun de sezon în Portugalia, acolo unde a reușit o dublă pentru Estrela Amadora. S-a întâmplat în duelul contra celor de la Sporting Braga, într-o restanță din etapa a treia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fotbalistul român fusese înlocuit la pauză la ultimul meci jucat de Estrela Amadora, cel de acasă cu Famalicao, încheiat cu scorul de 0-0, însă s- revanșat la acest joc.

Ianis Stoica, dublă cu Sporting Braga

Ianis Stoica a închis gura contestatarilor după ce fusese schimbat la pauză la ultimul meci de campionat din Liga Portugal. Trimis pe teren din primul minut al disputei cu Sporting Braga, românul a restabilit egalitatea înainte de finalul primei reprize.

La scorul de 1-0 în favoarea oaspeților, fotbalistul transferat de la Hermannstadt a ieșit la rampă și a finalizat din assist-ul lui Doue, în minutul 45.

Ianis însă nu s-a oprit aici. Acesta și-a continuat reprezentația de forță și în repriza secundă, când a dus scorul la 2-1 (min. 56), din pasa lui Marcus.

Vezi AICI golurile marcate de Ianis Stoica