Peluza Cătălin Hîldan a postat un mesaj ironic la adresa rivalilor alb-vișinii înainte de derby-ul de pe Arena Națională dintre Dinamo și Rapid. Suporterii “câinilor” au realizat o postare prin care au făcut referire la două momente care au marcat suflarea giuleșteană, respectiv falimentul clubului și înființarea entității intitulate “FC R București”.
Cei de la PCH au atașat și un text prin care și-au “înțepat” rivalii pentru modul în care au sărbătorit centenarul Rapidului, deși birocratic noua entitate avea doar cinci ani la momentul respectiv. Galeriile celor două formații vor avea ocazia să își transmită noi mesaje și pe Arena Națională, fie prin scandări, fie prin bannere.
Mesajul PCH-ului înainte de Dinamo – Rapid
Suporterii implicați în cea mai importantă facțiune de fani ai alb-roșiilor au postat chiar documentele care atestă cele două momente marcante pentru rapidiști menționate anterior. Mesajul ironic către fanii adverși a fost următorul:
“În 5 ani sărbătoresc un secol! La 10 ani un mileniu. Firma și clubul FC «R» București. Falimentul București“, au scris cei de la Peluza Cătălin Hîldan.
Fanii celor două formații promit spectacol la partida de pe Arena Națională, unde va fi cu siguranță doborât recordul de audiență din acest sezon. La partida de la ora 20:30 vor fi prezenți aproximativ 40.000 de oameni, cu mult peste cei 26.871 de suporteri care au fost în etapa a șasea la Rapid – FCSB.
Duelul dintre Dinamo și Rapid va fi transmis în format LIVE TEXT pe AS.ro și în aplicația Antena Sport.
- Darius Olaru le-a transmis un avertisment colegilor legat de baraj, apoi s-a răzgândit: “Cu tot respectul”
- Robert Ilyeş a spus care e slăbiciunea FCSB-ului, după ce a învins-o: “Am văzut asta şi ne-am antrenat”
- Președintele de la Csikszereda, reacție surpriză după victoria cu FCSB: „Nu mă înțelegeți greșit”
- “Pe cine preferaţi la baraj, dintre Dinamo şi Rapid?” Gigi Becali a dat răspunsul, fără ezitare: “E mai valoroasă”
- „Nu trebuie să ne comparăm cu restul echipelor din play-out”. Risto Radunovic, mesaj categoric după Csikszereda – FCSB 1-0

































