CSM București se îndepărtează de primele două poziții în grupa de Liga Campionilor. Campioana României a suferit duminică al doilea eșec la rând, al patrulea din acest sezon de Champions League.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gruparea pregătită de Adi Vasile nu a putut să țină piept danezelor de la Odense, care s-au impus în sala ”Dinamo” cu scorul de 36-30. „Tigroaicele” se îndepărtează de primele două locuri.

CSM București – Odense 30-36. Al patrulea eșec pentru românce

Venită după înfrângerea cu Krim Ljubljana, CSM București a suferit un nou eșec în Liga Campionilor la handbal feminin, de această dată la București, în fața celor de la Odense.

Disputa a avut parte și de un moment frumos, atunci când, la un time-out, Cristina Neagu a fost aplaudată la scenă deschisă de toți spectatorii prezenți în sală.

Rezultatul nu a fost ușor de digerat pentru suporterii campioanei României, care i-au strigat demisia antrenorului Adi Vasile în finalul acestei dispute.

Clasamentul în grupa B din Liga Campionilor

1. Brest Bretagne 12 puncte

2. Odense 9 puncte

3. Ferencvaros 8 puncte

4. Ikast 6 puncte

5. Podravka Vegeta 5 puncte

6. CSM București 4 puncte

7. Ljubljana 4 puncte

8. Sola 0 puncte.