Wesley Sneijder este invitatul lui Florin Răducioiu în noua ediţie SuperMondial! Fost jucător la Ajax, Real Madrid şi Inter Milano, Sneijder a cucerit trofee importante şi a scris istorie alături de Cristian Chivu, cu care a câştigat Champions League în 2010. Iar poveștile despre românii cu care s-a intersectat sunt savuroase.
Un lider al Olandei la Mondialul din 2010
Finalist al Cupei Mondiale din 2010, Sneijder a marcat cinci goluri în Africa de Sud şi rămâne cel mai selecţionat jucător din istoria Olandei:
134 de apariţii și 31 de goluri pentru o echipă care a jucat trei finale mondiale și a dat fotbalului nume legendare ca Johan Cruyff și Marco van Basten.
„Să joci la un Campionat Mondial este cea mai înaltă etapă. Întreaga lume te priveşte. Este la 4 ani, e ceva special. Să participi la trei turnee înseamnă să fii la nivel înalt timp de 12 ani. Iar finala din 2010 a fost ceva unic”, povestește Sneijder.
Golul care a dus Olanda în finală
Despre semifinala cu Brazilia își amintește cu emoție:
„Erau cei mai tari. Conduceau cu 1-0. În repriza a doua am fost altă echipă. Am început să luptăm. Golul meu cu capul, cel al victoriei, a fost un moment pe care nu-l voi uita niciodată.”
Pronosticul lui Sneijder pentru World Cup 2026
„E greu de spus cine e favorita, mai sunt 6 luni. Dacă trebuie să aleg, aleg Spania. Va exista şi o surpriză, de obicei o ţară mică. Olanda nu ar fi o surpriză dacă ajunge în semifinale, dar eu nu cred că va merge foarte departe.”
Amintiri cu românii din cariera lui: de la Hagi, la Mitea și Lobonț
Sneijder îi aminteşte cu drag pe românii pe care i-a întâlnit de-a lungul carierei:
„Îi ţin minte pe Hagi, Mutu, Popescu, şi, bineînţeles, pe bunul meu prieten Cristi Chivu. Am vorbit cu el acum două zile. E acelaşi om extraordinar, un lider adevărat. Acum este un mare antrenor, iar jucătorii îl iubesc.”
Povestea expresiei „Ce faci, iubi?” — învăţată de la Chivu
Cea mai haioasă amintire este, însă, despre perioada lor ca colegi de cameră la Inter Milano:
„El vorbea non-stop cu soţia la telefon. După o săptămână i-am zis: «Frate, aud tot timpul Ce faci, iubi? Ce înseamnă asta?» Mi-a explicat. I-am zis: «Hai, frate, nu mai fi aşa drăgăstos, ce faci, iubi?» E un tip minunat, îl iubesc.”
Un cadou special pentru Sneijder
La final, Florin Răducioiu i-a oferit lui Wesley Sneijder două cadouri de colecţie, cu sprijinul Superbet:
tricoul de retragere al Generaţiei de Aur și miniatura monumentului dedicat acesteia de la Arena Naţională.
„E minunat, mulţumesc”, a spus Sneijder, vizibil emoţionat.
SuperMondial continuă la Antena 1: marţi, după meciul cu San Marino de la Antena 1, Florin Răducioiu se reuneşte cu Alessandro Costacurta, fostul său coechipier de la AC Milan!
- SuperMondial: Wesley Sneijder, faţă în faţă cu Răducioiu la Bucureşti! Sâmbătă, ora 00:00, la Antena 1
- SuperMondial, 00:30, la Antena 1: Răducioiu stă de vorbă cu Martin Dahlin, adversar din sfertul istoric cu Suedia la World Cup 94
- Cafu, la SuperMondial: “Românii să creadă în calificarea la World Cup” Ce antrenor propune la naţională
- Cafu, invitatul lui Florin Răducioiu la SuperMondial, diseară, ora 23:30, la Antena 1!
- Florin Răducioiu, interviu cu un campion mondial şi european la SuperMondial, diseară, ora 23:45, la Antena 1!































