Nicolae Stanciu (32 de ani) va fi titular în meciul de Cupă disputat de Genoa cu Atalanta. Reputata publicaţie italiană Gazzetta dello Sport a anunţat că De Rossi (42 de ani) a decis să îi dea o şansă lui Stanciu, care a fost rezervă neutilizată la Genoa de când fostul jucător, şi ulterior antrenor, al Romei a preluat echipa patronată de Dan Şucu (62 de ani).
În ultima vreme s-a tot vorbit de o posibilă revenire în ţară a lui Stanciu, la Rapid, dar preşedintele executiv al giuleştenilor, Victor Angelescu, a transmis că nu s-a discutat despre aşa ceva. Angelescu a subliniat că o astfel de mutare, chiar în condiţiile în care s-ar face între două cluburi patronate de Dan Şucu, este puţin probabilă.
Daniele De Rossi îl titularizează pe Nicolae Stanciu în meciul de Cupă cu Atalanta
„Nicolae Stanciu va începe titular. Căpitanul României, venit în vară la sugestia președintelui Dan Șucu, a avut un start dificil, influențat de accidentare și de ritmul diferit față de liga saudită”, a scris Gazzetta dello Sport.
Doar 5 meciuri a adunat Nicolae Stanciu, în toate competiţiile, la Genoa, 3 în campionat şi 2 în Cupa Italiei. Stanciu a fost recent şi afectat de o accidentare. Dacă în campionat nu a contribuit la niciun gol, în Cupa Italiei Stanciu a înscris un gol superb, chiar la debutul în echipa patronată de Dan Şucu. S-a întâmplat la meciul cu Empoli, în care Stanciu a marcat cu un voleu de senzaţie.
Nicolae Stanciu a ratat „dubla” României cu San Marino (7-1) şi Bosnia (1-3). Selecţionerul Mircea Lucescu (80 de ani) i-a criticat pe Stanciu şi Răzvan Marin pentru evoluţiile lor din meciul Cipru – România 2-2. Tricolorii au condus în Cipru cu 2-0, dar au fost egalaţi. Lucescu a susţinut că România a pierdut centrul terenului în acea partidă.
- Dezastru pentru Radu Drăguşin la Fiorentina: a fost inclus în echipa celor mai slabi jucători din Serie A
- Primul antrenor dat afară în top 5 campionate din Europa: a transferat un român vara trecută
- Dezastru la Fiorentina! Decizia radicală luată de clubul lui Radu Drăguşin
- Nota primită de Daniel Bîrligea, după ce a jucat din nou la Frosinone. Meci nebun în Serie A
- Veste excelentă pentru Cristi Chivu, înaintea confruntării cu Real Madrid. „Mutarea” oficializată de Inter

































