Vinicius Junior se află într-un conflict deschis cu cei din conducerea Realului, dar și cu antrenorul Xabi Alonso, la adresa căruia a avut mai multe ieșiri nervoase.
Brazilianul are toate șansele să plece de pe ”Bernabeu” la finalul acestui sezon, iar agenții acestuia au început deja căutările pentru a-l transfera la o altă echipă.
Vinicius Junior, propus în Premier League
Cluburile din Arabia Saudită își doresc să-l transfere pe Vinicius Junior, dar agenții starului brazilian fac tot posibilul ca acesta să rămână la o echipă de top din Europa, asta dacă va urma despărțirea de Real Madrid.
Presa din Anglia anunță că impresarii fotbalistului de la Real Madrid l-au propus pe Vini la Chelsea, acolo unde ar putea fi coechipier cu Joao Pedro, cel alături de care evoluează la naționala Braziliei.
Florentino Perez transmitea recent că dacă acesta refuză să își prelungească contractul, scadent în iunie 2027, Vinicius Junior va fi vândut în vara anului 2026, la prima ofertă pe placul madrilenilor.
🚨🇧🇷 | 𝐁𝐑𝐄𝐀𝐊𝐈𝐍𝐆: Vinícius Jr’s camp have OFFERED him to Chelsea. The brazilian winger is interested in moving to the premier league.
[@TEAMtalk] pic.twitter.com/ddYGlFDhYn
— MatchdayHQ (@TheMatchdayHQ) December 30, 2025
- Arsenal a câştigat Supercupa Angliei după ce a umilit-o pe Manchester City! Dezastru pentru „cetăţeni”
- Cel mai cunoscut copil de mingi din fotbal tocmai a vândut compania sa de vodka pentru 580 milioane de euro
- Lovitură de teatru! Ce se întâmplă, de fapt, după ce Jeff Bezos a devenit acționar la Liverpool
- Cristian Romero şi-a anunţat plecarea de la Tottenham
- Erling Haaland, golgheterul suprem din fotbal! A primit oficial patru trofee de Cartea Recordurilor

































