CFR Cluj a câştigat cu 3-2 derby-ul de pe teren propriu cu U Cluj, iar echipa antrenată de Daniel Pancu a urcat, pentru moment, pe loc de play-off.
Echipa din Gruia a ajuns la 41 de puncte şi se află pe locul 6, în timp ce U Cluj rămâne pe locul 5, cu 42 de puncte. FC Botoşani, echipa de pe locul 7, cu 39 de puncte, o poate depăşi pe CFR Cluj, în cazul unui succes cu Metaloglobus.
CFR Cluj – U Cluj LIVE TEXT
Fluier final! CFR Cluj – U Cluj 3-2. Imediat după fluierul final, cele două echipe au sărit la bătaie.
Min. 83: CFR Cluj – U Cluj 3-2. Final nebun în Gruia. Lukic a trimis cu capul, dar Popa a respins chiar în piciorul lui Drammeh, care a redus din diferenţă.
Min. 62: Ocazie uriaşă pentru U Cluj. Lukic a fost la un pas de a înscrie un gol superb, când a trimis mingea pe spate, dar balonul a lovit bara.
Min. 43: CFR Cluj – U Cluj 3-1. Macalou a comis o eroare uriaşă în propriul careu, iar Mario Camora a profitat şi l-a executat pe Gertmonas cu exteriorul.
Min. 30: CFR Cluj – U Cluj 2-1. Oaspeţii reduc din diferenţă prin Dan Nistor. Veteranul “şepcilor roşii” a marcat cu un şut din afara careului care l-a păcălit pe portarul Popa.
Min. 10: CFR Cluj – U Cluj 2-0. Biliboc a majorat diferenţa după doar cinci minute. Şutul lui Cordea nu a putut fi blocat de Cristea, care i-a pus mingea pe tavă atacantului de la CFR Cluj.
Min. 5: CFR Cluj – U Cluj 1-0. Damjan Djokovic a deschis scorul cu o lovitură de cap. Fanii lui U Cluj au aruncat cu torţe pe teren, iar jocul e întrerupt. În acest timp s-a analizat şi reuşita croatului.
Min. 1: A început meciul.
Echipele de start:
CFR Cluj (4-3-3): M. Popa – Abeid, Sinyan, M. Ilie, Camora – Muhar, D. Djokovic, Korenica – Cordea, Aliev, Biliboc
Rezerve: Vâlceanu, Gal, Kun, Masic, Perianu, Huja, Fică, C. Deac, Sfait, Zahovic, Silmani, M. Kamara
Absenți: Braun, T. Keita (suspendați), A. Păun, S. Rocha (accidentați)
Antrenor: Daniel Pancu
U Cluj (4-3-3): Gertmonas – Mikanovic, I. Cristea, Cisse, Chipciu – Nistor, Codrea, Drammeh – Macalou, A. Trică, Mendy
Rezerve: Lefter, Cosa, Chinteș, Coubiș, Toșca, G. Simion, Bic, Stanojev, El Sawy, Gherorghiță, Fabry, Lukic.
Absenți: Artean, V. Postolachi, Capradossi (accidentați)
Antrenor: Cristiano Bergodi
CFR Cluj a obţinut şase victorii la rând în ultimele meciuri, ultima cu UTA, o contracandidată la calificarea în play-off, în deplasare. CFR s-a impus cu 1-0. De partea cealaltă, U Cluj vine şi ea după 3 victorii consecutive, două dintre ele cu formaţii aflate pe loc de play-off, Rapid şi Argeş. U Cluj a învins-o cu 1-0 pe Unirea Slobozia, acasă, apoi cu 2-0 pe Rapid, în deplasare, iar în ultima etapă a învins-o, acasă, pe FC Argeş, cu 3-1.
În turul sezonului regular, cele două echipe ale Clujului au încheiat la egalitate, 2-2, derby-ul pe care l-au susţinut între ele.
În ultimele 10 întâlniri, CFR a obţinut 5 victorii, U Cluj s-a impus de 4 ori, iar o partidă s-a încheiat la egalitate.
- “Nimic” Piţurcă a dat verdictul după ce l-a văzut pe Rădoi pe banca FCSB-ului! Un alt antrenor, jenat: “Păi ce?”
- Eugen Neagoe, aproape de plecarea de la Petrolul. Cine e favorit să-l înlocuiască
- Fotbalistul Universității Craiova s-a operat! Anunțul făcut de Sorin Cârțu: „E o pierdere indiferent de perioadă”
- Programul de Paşte în Liga 1! Când joacă FCSB şi când se dispută CFR Cluj – Dinamo şi U Cluj – Craiova
- Mihai Stoica, anunț despre viitorul lui Florin Tănase la FCSB. De ce depinde totul: „Asta contează”

































