Gigi Becali a amenințat după meciul câștigat de CFR Cluj cu Farul că FCSB nu se va mai prezenta la ultimele meciuri din sezonul regular, în contextul celor două faze la care constănțenii au cerut penalty. Șansele ca acest lucru să se întâmple sunt însă 0, în contextul în care regulamentul prevede o pedeapsă “letală” pentru cluburile care apelează la acest lucru: excludere din campionat și retrogradare.
Gigi Becali a avut o intervenție în direct după meciul câștigat de CFR Cluj la Ovidiu în fața celor de la Farul, victorie care le-a asigurat “feroviarilor” accesul în play-off. Victoria ardelenilor a fost însă una controversată, după ce echipa lui Ianis Zicu a cerut două lovituri de la 11 metri, una în minutul 69 și alta în minutul 90+1, ambele fiind refuzate de centralul Florin Andrei. După meci, Marius Avram și-a expus opinia și a declarat că “marinarii” ar fi trebuit să primească penalty la ambele faze.
Gigi Becali amenință că nu se mai prezintă la ultimele meciuri. Regulamentul îl dă înapoi
Becali s-a arătat extrem de nemulțumit pe deciziile luate de brigada de arbitri, în contextul în care un egal la Ovidiu l-ar fi ajutat în lupta pentru play-off, și a spus că ia în considerare ca FCSB să nu se prezinte la meciurile cu UTA și cu “U” Cluj.
“Să vedem dacă sunt și alte consecințe. Dacă sunt numai astea… Trebuie să fie cineva care să tragă semnalul de alarmă“, a spus patronul, potrivit digisport.ro.
Într-adevăr, consecințele pentru acțiunea pe care o ia în considerare Becali sunt extreme, mai exact excluderea și retrogradarea din primul eșalon. Potrivit Art. 13.4 din ROAF:
“Dacă echipa de seniori nu se prezintă, întârzie sau nu prezintă carnetele de legitimare/cardurile la 2 (două) jocuri din același campionat, ea va fi exclusă din competiție, sancționată cu penalizare sportivă și va fi retrogradată în conformitate cu prevederile Regulamentului Disciplinar”.
- S-au dat “cărțile pe față”. Conducerea CFR-ului a spus ce întâmplă cu viitorul lui Daniel Pancu
- „De ce ne-ar fi teamă de FCSB?” Mesajul dinamoviștilor pentru rivali, înainte de un posibil baraj
- Bogdan Andone a răbufnit după eşecul cu CFR Cluj: “Nu ne mai prezentăm la joc”
- Iuliu Mureşan, declaraţie incredibilă înainte de meciul direct cu U Cluj: “Îi văd campioni”
- Reacția lui Pancu atunci când a fost întrebat de plecarea la Rapid


































