Dennis Man a impresionat încă din primul său sezon în tricoul celor de la PSV Eindhoven și este o chestiune de timp până când acesta va deveni campion în Eredivisie.
Fotbalistul român a fost desemnat cel mai bun jucător din campionat în luna februarie, iar acesta a precizat care sunt obiectivele sale alături de gruparea olandeză.
Dennis Man, 3 goluri în Eredivisie în februarie
Dennis Man a schimbat campionatul la începutul acestui sezon, iar alegerea făcută de internaționalul român pare să fie una inspirată. Extrema naționalei are 6 goluri și 6 pase decisive în campionat și a fost desemnat cel mai bun jucător în luna februarie.
Acesta a oferit un interviu pentru presa din Olanda și a explicat cât de greu i-a fost să se adapteze în Eredivisie, dar și ce obiective și-a trasat alături de formația antrenată de Peter Bosz.
„Nu mă așteptam cu adevărat la asta, dar sunt foarte mulțumit. (n.r. Despre faptul că anterior coechipierii săi Joey Veerman și Guus Til au primit acest titlu) Nu am fost gelos, dar mi-am dorit foarte mult.
Este foarte important pentru mine și este bine când ajut echipa marcând sau oferind pase decisive. Poate că nu au fost goluri grozave, dar prefer să marchez goluri urâte și să câștigăm noi. Am fost la locul potrivit la momentul potrivit.
La început, a fost nevoie de ceva timp pentru a mă obișnui la PSV. Am încercat să mă integrez în echipă și să-i cunosc pe toți. Acum știu cum joacă coechipierii mei. Avem o echipă cu mult talent. Vreau să-mi fac treaba aici și să devin campion”, a declarat Dennis Man, potrivit ESPN.
- Momente de panică la meciul echipei lui Messi! Un jucător a rămas inconștient după ce s-a lovit la cap
- Ce a făcut Levski Sofia în seara în care Universitatea Craiova a fost umilită de Dinamo cu 5-1
- VIDEO | Neymar, spectacol la primul meci după Cupa Mondială! A marcat două goluri, după care i-a dat tricoul starului din Europa
- Rareș Ilie pleacă iar de la Nice! Unde ajunge jucătorul dorit la Rapid de Daniel Pancu
- Dennis Man, răspuns după zvonurile privind plecarea de la PSV: „Mi-a fost puțin greu”

































