România a ratat prezenţa la Campionatul Mondial din 2026 după 0-1 cu Turcia, pe stadionul lui Beşiktaş. Pentru tricolori urmează amicalul cu Slovacia, care va fi transmis în direct marţi, de la 21:45, pe Antena 1.
FRF a decis că nu va exista nicio acţiune cu presa până la meciul Slovacia – România. Tricolorii au susţinut astăzi un antrenament de refacere la Mogoşoaia. Vor mai susţine un antrenament sâmbătă şi unul duminică, până la plecarea în Slovacia. După care va urma antrenamentul oficial înaintea partidei.
Nicio acţiune cu presa până la meciul Slovacia – România
“Seara trecută, la Istanbul, am simţit din nou dragostea şi susţinerea voastră din primul până în ultimul minut. Deşi rezultatul final nu a fost cel pe care l-am dorit cu toţii, sprijinul vostru din tribune a fost, ca de fiecare dată, la înălţime.
Regretăm profund că nu am reuşit să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv care să răsplătească efortul vostru şi pasiunea cu care ne-aţi susţinut.
Gândurile noastre se îndreaptă şi către cei peste 4 milioane de români din faţa televizoarelor, care au trăit cu sufletul la gură fiecare fază. Cifra aceasta ne onorează, dar ne şi obligă. Avem o datorie morală uriaşă faţă de voi toţi. Acum, trăim multă tristeţe, dar şi o dorinţă imensă de a corecta greşelile şi de a vă oferi bucuria pe care o meritaţi. Lupta continuă, iar unitatea acestui grup rămâne neclintită. Avem nevoie de voi să ne ridicăm şi să facem România fericită”, a fost mesajul tricolorilor după înfrngerea cu Turcia, postat pe pagina de Facebook a echipei naţionale.
- Gabi Torje are încredere deplină în selecționerul Gică Hagi: „Ne poate duce la Mondial”
- „Eu cred cu tărie!” Florin Prunea vede România la Campionatul Mondial din 2030! Laude pentru Gică Hagi
- Răzvan Burleanu, anunţ dezamăgitor: “Considerăm departe un proiect de a găzdui un Campionat European la noi”
- Răzvan Burleanu a dat cărţile pe faţă: “Demiterea lui Mircea Lucescu ar fi fost cea mai mare greşeală”
- Fostul portar al naţionalei României şi-a anunţat retragerea. Anunţul FRF

































