Decizia luată de FRF după ce România a ratat World Cup 2026

Bogdan Stănescu Publicat: 27 martie 2026, 21:25

Comentarii
Decizia luată de FRF după ce România a ratat World Cup 2026

Gabriel Bodescu, Mihai Stoichiță și Răzvan Burleanu / Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

România a ratat prezenţa la Campionatul Mondial din 2026 după 0-1 cu Turcia, pe stadionul lui Beşiktaş. Pentru tricolori urmează amicalul cu Slovacia, care va fi transmis în direct marţi, de la 21:45, pe Antena 1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

FRF a decis că nu va exista nicio acţiune cu presa până la meciul Slovacia – România. Tricolorii au susţinut astăzi un antrenament de refacere la Mogoşoaia. Vor mai susţine un antrenament sâmbătă şi unul duminică, până la plecarea în Slovacia. După care va urma antrenamentul oficial înaintea partidei.

Nicio acţiune cu presa până la meciul Slovacia – România

Seara trecută, la Istanbul, am simţit din nou dragostea şi susţinerea voastră din primul până în ultimul minut. Deşi rezultatul final nu a fost cel pe care l-am dorit cu toţii, sprijinul vostru din tribune a fost, ca de fiecare dată, la înălţime.

Regretăm profund că nu am reuşit să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv care să răsplătească efortul vostru şi pasiunea cu care ne-aţi susţinut.

Gândurile noastre se îndreaptă şi către cei peste 4 milioane de români din faţa televizoarelor, care au trăit cu sufletul la gură fiecare fază. Cifra aceasta ne onorează, dar ne şi obligă. Avem o datorie morală uriaşă faţă de voi toţi. Acum, trăim multă tristeţe, dar şi o dorinţă imensă de a corecta greşelile şi de a vă oferi bucuria pe care o meritaţi. Lupta continuă, iar unitatea acestui grup rămâne neclintită. Avem nevoie de voi să ne ridicăm şi să facem România fericită”, a fost mesajul tricolorilor după înfrngerea cu Turcia, postat pe pagina de Facebook a echipei naţionale.

Reclamă
Reclamă

 

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
15:48

EXCLUSIVPrima reacţie a lui Alexandru Musi, după ce Dinamo a primit o ofertă de 1.8 milioane de euro pentru el

15:43

„Mă face să râd”. Jose Mourinho a spus tot despre Kylian Mbappe, înainte de startul sezonului la Real Madrid

15:11

Daniel Pancu, prima reacție după ce a aflat câte etape de suspendare a primit. Schimbarea radicală anunțată: „Fac ce am zis”

14:56

Ce suspendare a primit Daniel Pancu, după ce a fost eliminat în Rapid – Dinamo 0-1

14:48

„S-a rezolvat”. Florentin Petre știe unde ar trebui să se joace derby-ul Dinamo – FCSB

14:11

Isack Hadjar, OUT de la Red Bull pentru Marele Premiu al Țărilor de Jos. Cine îl va înlocui

1 Ce lovitură! Un atacant cu 11 goluri în 10 meciuri vine în Liga 1 2 Jamal Musiala a leșinat din nou! Clipe de coșmar în decurs de câteva zile pentru starul lui Bayern Munchen 3 Singurul jucător criticat de Gigi Becali după victoria dramatică a FCSB-ului: „Vrea să fie şmecher” 4 Foto„Am divorțat de cea mai frumoasă femeie de pe planetă!” Adevărul a ieșit la iveală abia acum! 5 E gata! Ioan Varga renunță la CFR Cluj și a anunțat numele noului președinte: „Mi-a ajuns și m-am săturat!” 6 Mourinho s-a decis: cei 4 jucători „de neatins” de la Real Madrid
Citește și