Ziua de marți a venit cu o veste teribilă pentru sportul din lumea întreagă, asta după ce Mircea Lucescu a încetat din viață la vârsta de 80 de ani. Familia, apropiații și foștii colaboratori au avut cuvinte mari la adresa lui „Il Luce”, care și-a dedicat viața fotbalului.
Printre echipele pe care le-a antrenat de-a lungul vieții, Mircea Lucescu a stat două luni și jumătate și la Inter, acolo unde a bifat 17 meciuri pe banca grupării din Serie A.
Perioada de la Inter, un mare regret pentru Mircea Lucescu
Mircea Lucescu a antrenat nume mari din fotbalul european, iar unul dintre marile cluburi pe care le-a pregătit legendarul tehnician român a fost Inter, formație unde a stat doar două luni și jumătate.
Jurnalistul italian Claudio Beneforti, care activa la vremea respectivă la una dintre cele mai puternice publicații din Italia, a vorbit despre marele regret cu care Mircea Lucescu a urcat la îngeri.
„Mircea Lucescu ia cu el în mormânt un mare regret, pe care mi l-a recunoscut: că nu a reușit la Inter, că nu și-a demonstrat și la Inter marele său talent.
Îi părea rău, mai ales că știa că Moratti realizase valoarea lui ca antrenor, chiar dacă a avut un parcurs slab la Inter. În adâncul sufletului, l-a rănit.
Pe lângă că mi-a fost un prieten adevărat, Mircea Lucescu a fost un om minunat. Mai mult decât un antrenor și un profesor. L-aș numi un lider extraordinar. A învățat lumea ce înseamnă fotbalul într-o manieră extraordinară, pe tot parcursul vieții.
A antrenat peste tot. Ultima dată m-am auzit cu el în octombrie anul trecut. Urma meciul FCSB – Bologna din Europa League și l-am sunat să-l întreb despre echipa românească, mai ales că el se întorsese la echipa națională a României”, a declarat Claudio Beneforti, potrivit Tuttomercatoweb.
- Simona Halep a spus ce i-a învăţat Mircea Lucescu pe toţi sportivii români: “Până în ultima clipă”
- „Un câștigător, cel mai mare” Ultimele lucruri pe care i le-a spus Lucescu lui Hagi: „Aștepta să iasă…”
- Rămas-bun, Mircea Lucescu! Sicriul fostului selecţioner, depus la Arena Naţională! Hagi şi Răzvan, în lacrimi
- Cristi Chivu, gata să dea lovitura! Italienii nu au dubii: „Niciodată nu s-a mai întâmplat”
- E oficial, Anglia va avea 5 echipe în sezonul viitor de Champions League. Victoria lui Arsenal, decisivă




































