Plecat de pe banca celor de la FCSB după doar cinci partide, Mirel Rădoi a debutat sâmbătă în calitate de antrenor principal al celor de la Gaziantep. Meciul a fost unul de coșmar pentru român, echipa sa fiind învinsă pe terenul lui Eyupspor, scor 3-0.
Una dintre cele trei reușite ale gazdelor a fost asistată de românul Denis Radu. După fluierul final, tehnicianul român a tras un semnal de alarmă.
Mirel Rădoi: „Meci dezamăgitor pentru noi”
Mirel Rădoi nu a avut parte de debutul pe care și l-ar fi dorit pe banca celor de la Gaziantep, echipa sa fiind învinsă de o manieră categorică pe terenul lui Eyuspor.
După fluierul final, tehnicianul român a încercat să găsească explicații pentru jocul modest al formației sale și a tras un semnal de alarmă pentru jucători.
„Rezultatul nu a fost cel pe care îl așteptam. Am venit aici să obținem cele trei puncte, dar nu am reușit. Privind jocul, pot spune că am avut patru ocazii clare de a marca.
Dacă am fi fructificat aceste șanse, lucrurile ar fi putut sta diferit. Analizând golurile pe care le-am primit, trebuie să ne corectăm greșelile cât mai repede.
Trebuie să învățăm din erorile noastre. A fost un meci dificil și dezamăgitor pentru noi”, a declarat Mirel Rădoi, potrivit celor de la trtspor.com.
- Nici Lamine Yamal, nici Kylian Mbappe! Cine este marele favorit la câștigarea Balonului de Aur și ce șanse are Messi
- Lionel Messi, convocat pentru un ultim dans cu naționala Argentinei! Când este programat meciul de adio
- James Rodriguez s-a retras din naționala Columbiei! Mesajul pe care l-a transmis cu lacrimi în ochi
- Umilință pentru Al-Nassr în Liga Campionilor! Cristiano Ronaldo, aproape inexistent
- Inter Miami schimbă din nou antrenorul. Leo Messi şi colegii săi, 2 victorii în ultimele 10 meciuri































