Schimbare istorică în fotbal! Ce se întâmplă la World Cup cu jucătorii care își acoperă gura

Sebastian Ujica Publicat: 28 aprilie 2026, 22:33

Comentarii
Schimbare istorică în fotbal! Ce se întâmplă la World Cup cu jucătorii care își acoperă gura

Gianluca Prestianni, în scandalul cu Vinicius / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

FIFA pregătește o serie de reguli noi care să fie implementate la Campionatul Mondial care va avea loc în această vară, anunță The Athletic. Reguli care vor oferi și mai multă putere arbitrilor în timpul meciurilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

World Cup 2026, prima ediţie de Cupă Mondială care va avea la start 48 de echipe, va începe pe 11 iunie, urmând ca finala să se dispute pe 19 iulie. Toate meciurile de la turneul final găzduit de Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic vor fi transmise în Universul Antena.

Suspendare pentru acoperirea gurii

Cea mai importantă schimbare pe care urmează să o anunțe FIFA este acordarea unui cartonaș roșu direct pentru un jucător care își acoperă gura în timpul unei dispute, astfel încât să nu se poată citi pe buzele sale ce i-a spus adversarului. Decizia vine în urma scandalului din UEFA Champions League dintre Gianluca Prestianni și Vinicius Jr.

O altă schimbare importantă pe care ar urma să o facă FIFA este să le transmită arbitrilor să elimine jucătorii care ies de pe teren în semn de protest la o decizie luată.

Cele două schimbări vin în urma scandalurilor uriașe din fotbal de anul acesta: conflictul de la Benfica – Real Madrid și finala Cupei Africii, când jucătorii Senegalului au părăsit terenul după ce a fost acordat un penalty Marocului.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Azi e El Clasico. Cum se termină derby-ul Barcelona - Real Madrid?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
21:11

VideoJurnal Antena Sport | Păstrează vie tradiţia

21:00

Barcelona – Real Madrid (LIVE TEXT, 22:00). Catalanii sunt la un punct de titlu și de o premieră istorică. Echipele de start

20:55

Dinamo – FC Argeș 2-1. Victorie dramatică pentru „câini”. Boateng, gol în prelungiri

20:49

VideoJurnal Antena Sport | E timpul să se decidă

20:46

Controversa uriașă care o duce pe Arsenal la un pas de titlu! VAR-ul a analizat 4 minute în prelungiri faza

20:32

Așa ceva nu s-a mai întâmplat în vreo competiție! Anunțul făcut de FIFA: ce vor avea unii jucători pe tricouri la World Cup

1 Continuă coșmarul pentru un club din play-out! N-a primit licența de Liga 1 nici după apel: “Mergem la TAS” 2 Ofertă de 7 milioane de euro pentru o vedetă a Universităţii Craiova. Mihai Rotaru a dat răspunsul pe loc 3 Ion Ţiriac împlineşte 87 de ani! Cadou între miliardari: ce a putut primi de la Bernie Ecclestone 4 UPDATEPanică uriaşă la Rapid. Alexandru Dobre, transportat la spital după ce i s-a făcut rău pe aeroport. Ultimele vești 5 Sorana Cîrstea, conferinţă de presă pentru istorie! Ce a spus despre români şi despre Simona Halep şi Irina Begu 6 Iuliu Mureşan a anunţat o revenire uriaşă la CFR Cluj! “M-a sunat aseară, să avem o discuţie”
Citește și