În Miami va fi pe muchie de cuțit. Analiza lui Adrian Georgescu

Adrian Georgescu Publicat: 29 aprilie 2026, 15:36

Comentarii
În Miami va fi pe muchie de cuțit. Analiza lui Adrian Georgescu

Startul de la Miami din 2025 / Profimedia

Sunt mai multe motive pentru care cursele din Miami, programate în acest weekend, vor fi extrem de interesante.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În primul rând, sunt primele după modificarea de reguli făcută în luna aprilie. În al doilea rând, toate echipele vor face upgrade-uri. Mai mult de o lună de pauză a fost timp suficient pentru interpretarea datelor obținute în primele trei Mari Premii, concluzii și schimbări. Am prezentat evoluțiile fiecărei echipe din ”clubul celor patru”. Ferrari va face un upgrade important. La fel și McLaren. Red Bull a studiat mult în acest start de sezon, mai ales ce a făcut Ferrari.

Mercedes, puține evoluții

Nu am vorbit despre Mercedes, iar asta dintr-un singur motiv. Mercedes va avea evoluții minore la Miami. Una dintre ele va fi la încărcarea aripii față. Echipa stelei în trei colțuri are o interpretare foarte diferită a aripii față pe W17 (cu un singur element mobil și montarea diferită a actuatoarelor). În China, a fost remarcat la monopostul lui Antonelli că exista o înclinație intermediară a acestei aripi, la trecerea de la ”Flat Mode” la ”Cornering Mode”. Investigația FIA a arătat că era o greșeală de calcul a celor de la Mercedes, nu o tentativă de a trișa. Este o zonă la care team-ul din Brackley va mai lucra sigur de-a lungul acestui sezon.

Vor fi și ajustări la muchiile podelei și optimizări de răcire, pentru că se anunță căldură în acest weekend în Florida. Este mai degrabă fine-tuning decât un pachet de upgrade-uri.

În rest, formația care conduce în clasament pregătește un upgrade important pentru cursa următoare, cea din Canada.

Reclamă
Reclamă

Cald și posibilitate de ploaie

În al treilea rând, acest Mare Premiu se anunță palpitant pentru că va exista și o cursă de sprint. Întrucât există și niște modificări importante de regulament, durata singurei sesiuni de antrenamente a fost mărită cu jumătate de oră, ajungând la 90 de minute.

Dacă am vorbit despre condițiile meteo, să spunem că nu se anunță doar temperaturi în aer de 29-33 de grade Celsius, dar există și un real pericol de ploi și vijelii. Vineri și sâmbătă nu se anunță ploaie. Vom avea temperaturi maxime de 33 de grade Celsius în ambele zile și un nivel al umidității de aproximativ 50%. Startul cursei de duminică din cadrul Marelui Premiu de la Miami este programat pentru ora locală 16:00, ora locală. În respectivul moment, probabilitatea de ploaie este de 46%, aceasta urmând să crească pe măsură ce se va apropia seara.

Acesta e un alt motiv pentru care se anunță o întrecere palpitantă. Un efect pozitiv al dispariției efectului de sol a fost faptul că, în timpul unei curse pe ud, jerba de stropi ridicată de o mașină se va subția, iar vizibilitatea pilotului din urmă va crește.

Reclamă

Ochii pe McLaren

Echipa favorită rămâne, evident, Mercedes. Dacă ar fi totuși să mizez pe o echipă care să producă o surpriză plăcută, aceea ar fi McLaren. Team-ul din Woking a mers foarte bine pe

acest traseu în ultimii doi ani. În 2024, Lando Norris a cucerit prima sa victorie în Formula 1 în Miami, după ce McLaren a introdus un pachet de upgrade-uri care a modificat balanța de putere. În sezonul trecut, Piastri și Norris au obținut o ”dublă”. Adăugați la aceasta cursa foarte bună a lui Piastri de la Suzuka. Australianul, cu un pic de noroc, ar fi putut să o câștige.

Să vedem însă pe cine vor favoriza mai degrabă ajustările de regulament, mai ales modificarea limitelor de recuperare a energiei în ”superclipping”.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Care va fi finala Champions League din acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
15:05

LIVE VIDEORomânia – China 1-1, la Campionatul Mondial, Divizia I/B (LIVE în AntenaPLAY,). “Tricolorii” vor o nouă victorie

14:53

FRF a anunţat cele 9 echipe din Liga 1 care au primit licenţa pentru cupele europene. Cine lipseşte de pe listă

14:14

Posibila revenire a lui Elias Charalambous la FCSB, subiect de discuție pentru Lucian Filip: “Normal că am vorbit”

13:55

VIDEOMartín Palermo reloaded! Atacantul de 7 milioane de euro a ratat trei penalty-uri în același meci

13:39

Cele mai tari informații despre trofeul World Cup. Cum a fost ascuns într-o cutie de pantofi sau furat de 2 ori

12:42

VideoLA Lakers, învinsă din nou de Houston Rockets. Trupa lui LeBron ratează a doua șansă să închidă seria din prima rundă

1 „Nu a făcut ca alții, e inteligent!” Cuvinte de aur de la Mourinho pentru Chivu! Ce mesaj i-a transmis: „Voi fi acolo!” 2 Dorit de FCSB şi Dinamo, Ioan Vermeșan şi-a dat acordul. Cu cine semnează 3 Iftime l-a dat de gol pe Gigi Becali. Ei sunt cei doi antrenori pe care îi vrea la FCSB: “M-a întrebat” 4 Răzvan Lucescu a dezvăluit numele echipei pe care nu o va mai antrena niciodată: „Nu vreau să discutăm despre acest subiect” 5 Ce nu mănâncă niciodată Gică Hagi. “De 5 ani” a renunţat la acest aliment 6 „Au bătut palma!” Surpriză de proporții! Unde va juca Paulo Dybala în sezonul următor
Citește și