Ferrari pregătește o rachetă. Analiza lui Adrian Georgescu

Adrian Georgescu Publicat: 24 aprilie 2026, 8:00 / Actualizat: 24 aprilie 2026, 9:25

Comentarii
Ferrari pregătește o rachetă. Analiza lui Adrian Georgescu

Lewis Hamilton şi Charles Leclerc / Profimedia

Ferrari a pornit în sezon cu un motor mai slab, după ce în pauză a testat o soluție revoluționară, cu chiulasă din aluminiu. Aceasta nu a rezistat la temperaturile înalte în regim de cursă. S-a ales astfel varianta safe, dar mai grea și care dezvoltă mai puțină putere, cu chiulasă din oțel.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Din acest motiv, Leclerc estimează deficitul pe tur la 0,4-0,5 secunde. Fred Vasseur vorbește de cam 0,8 secunde pe tur. În cai-putere, deficitul ar fi de 25-30 cai-putere față de Mercedes.

O altă filosofie decât Mercedes

Scuderia a ales o structură a unității de putere diferită de Mercedes. De pildă, Ferrari nu a mers niciun pic în direcția modificării raportului de compresie la temperaturi înalte. SF-26 are un turbocompresor mai mic pentru a compensa la pornire. Prin reducerea dimensiunilor și a greutății turbinei, gazele de eșapament au nevoie de mai puțin timp pentru a o accelera, asigurând disponibilitatea cuplului la puntea spate mai iute. Există însă și limitări ale acestei configurații. Acestea încep să se manifeste atunci când motorul funcționează la turații maxime. Turbocompresoarele mai mari produc mai multă putere la turații mai mari, prin eficiență volumetrică mai mare la aceeași presiune de supraalimentare.

Prima activare ADUO, după cursa a cincea?

În Formula 1 există mecanismul ADUO (Additional Development and Upgrade Opportunities), prin care constructorii de motoare care nu au reușit să ducă în competiție propulsoare la fel de bune precum cel mai puternic primesc dreptul unor upgrade-uri și ore de dezvoltare în plus. La deficitul estimat față de Mercedes (30CP), Ferrari ar putea primi dreptul la două upgrade-uri în 2026 și două în 2027. Dacă acest deficit va fi calculat la circa 15 cai-putere, vor avea dreptul la un singur upgrade în 2026, plus unul pentru 2027.

Prima fereastră ADUO urma să intre în vigoare după cea de-a șasea cursă din 2026. Care va fi însă aceasta, după anularea întrecerilor din Bahrain și Arabia Saudită? Se discută acum activarea după cursa a cincea, cea din Canada (24 mai), dar modificarea acestui nou calendar rămâne să fie aprobată.

Reclamă
Reclamă

Motorul îmbunătățit, de-abia în iulie

Un total de patru motoare cu combustie per pilot sunt permise pe sezon, fără penalizări. Potrivit lui Matteo Bobbi, comentator la Sky Sport F1, Ferrari are deja un nou motor în teste pe banc. Jurnalistul a declarat: „Noul motor funcționează deja pe bancul de testare, prezentând diferențe conceptuale și structurale. Ferrari speră că acest lucru va contribui la reducerea decalajului față de Mercedes atunci când va veni momentul.”

Noul motor va trebui să aștepte până în vară pentru a-l vedea pe pistă, când o treime din campionat va fi deja în urma lor. Ferrari va folosi, probabil, al doilea său motor al sezonului între Montreal și Barcelona, dar va fi o versiune aproape identică cu cea utilizată în prezent. Cel de-al treilea, mult îmbunătățit, ar putea debuta într-una dintre cele trei curse programate pentru iulie (Silverstone pe 5 iulie, Spa pe 19 iulie și Hungaroring pe 26 iulie), adică undeva între cel de-al 9-lea și cel de-al 11-lea Mare Premiu al sezonului.

Un șasiu foarte bun

Marele atu al ”căluțului cabrat” este șasiul, considerat cel mai bun de pe grilă. „Din punctul de vedere al șasiului, SF-26 este o mașină destul de solidă. Și acesta este probabil punctul nostru forte până acum”, a spus Charles Leclerc.

Reclamă

Inovațiile aerodinamice au inclus aripa FTM din spatele eșapamentului și aripa rotativă de pe puntea spate, denumită ”Macarena”. Aceste soluții au fost testate în cadrul zilei de filmare disputată miercuri la Monza. Această acțiune este una de tip publicitar, în care se pot parcurge maximum 200 de kilometri. Totuși, se pot testa diverse soluții. Cum a fost, de pildă, noile versiuni pentru aripile FTM și ”Macarena”. Se preconizează că noua ”Macarena” va reduce rezistența aerodinamică și va spori indirect recuperarea de energie cu peste 6 kW.

Jumătate de mașină actualizată

În cursa de la Miami, se așteaptă ca jumătate din mașină să fie actualizată. Prioritatea numărul 1 a fost și este reducerea rezistenței la înaintare a SF-26, pentru a face mașinile competitive cu cele Mercedes pe liniile drepte. Introducerea acestei aripi fusese amânată, căci în timp rotirii se producea, asociat cu frânarea, o variație bruscă a apăsării la sol. Aceasta a dus, de pilda, la o ieșire în decor a lui Hamilton. În plus, rotirea ei trebuie făcută în mai puțin de 400 milisecunde.

De asemenea, Charles Leclerc a folosit la Monza o versiune actualizată a aripioarelor plasate pe Halo.
Pe lângă testarea îmbunătățirilor aerodinamice, Ferrari a considerat că ziua de filmări de la Monza a oferit o ocazie de a testa sistemul de răcire al modelului SF-26 înaintea GP-ului de la Miami. Conform Auto Motor und Sport, Ferrari se așteaptă ca răcirea să fie o „problemă crucială” în Florida.

Prioritatea: viteza pe liniile drepte

Scuderia a ales Monza ca scenă pentru această acțiune, un circuit de mare viteză, pentru că lucrează la soluții pentru îmbunătățirea vitezei pe liniile drepte. Datele arată că SF-26 poate ține pasul cu W17 în viraje. În unele secțiuni mai lente, Leclerc și Hamilton sunt chiar mai rapizi decât rivalii lor de la Mercedes.

Referindu-se la îmbunățirile care va fi introduse la Miami, Vasseur le-a descris drept ”un pachet și jumătate”. Sunt și upgrade-uri care urmau să fie introduse în Bahrain. Modificările includ și o nouă aripă față, modificări la partea inferioară a mașinii și o reducere a greutății minime. Datele de telemetrie de la Monza vor fi esențiale pentru stabilirea configurației finale a modelului SF-26 pentru Miami. Informațiile obținute vor ajuta echipa Ferrari să-și perfecționeze strategia după o pauză de o lună de la competiții.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va califica Gică Hagi România la EURO 2028?
Loading ... Loading ...
Citește și:
10:04

Calculele pentru calificarea echipelor din Liga 1 în cupele europene: Marea schimbare după victoria Craiovei

9:31

Primă anunţată în vestiarul Universităţii Craiova de patronul Mihai Rotaru: “Da, a venit și dânsul”

9:10

FIFA a decis! Ce se întâmplă cu înlocuirea Iranului cu Italia la Campionatul Mondial din vară

8:35

Andrei Rațiu, cel mai bun om de pe teren în victoria dramatică a lui Rayo Vallecano. Nota primită de român

8:30

Ilie Stan crede că Mirel Rădoi şi-a forţat plecarea: “L-a băgat intenționat pe Chiricheș”

8:16

“Va fi cel mai mare jucător al României!” Mircea Lucescu i-a simţit valorea, despre cine este vorba

1 300.000 de euro pentru un nou contract. Cum l-a convins Gigi Becali pe Chiricheş să semneze: “Eu am spus la nervi” 2 Ciprian Deac şi-a dat acordul şi semnează. Ce se întâmplă cu veteranul de la CFR Cluj 3 „Acord total!” Conducerea lui Inter îi face toate poftele! Lovitură de proporții pentru Chivu 4 “Ne poate duce în Europa”. Gheorghe Mustaţă şi-a ales favoritul pentru banca FCSB-ului: “Asta e propunerea mea” 5 Dinamo, gata să forţeze pentru primul transfer al verii. Ţinta stabilită de Zeljko Kopic 6 Primul nume care a refuzat banca tehnică a FCSB-ului: “Este onorat, dar caută ceva mai bun”
Citește și