Cel mai rapid gol din istoria Cupei Mondiale: 10,8 secunde! Peste ani, marcatorul a fost renegat de țara lui

Ionuţ Axinescu Publicat: 2 iunie 2026, 17:30

Comentarii
Cel mai rapid gol din istoria Cupei Mondiale: 10,8 secunde! Peste ani, marcatorul a fost renegat de țara lui

Hakan Sukur marcând la Cupa Mondială din 2002 / FIFA

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Calificată la Mondialul din 2026 după ce a trecut pe drum și de România, Turcia va fi prezentă doar pentru a treia oară la cea mai importantă competiție a lumii. Deși până acum au participat în numai două ocazii, turcii au lăsat multe lucruri pozitive în urma lor. În 2002, la ediția din Coreea de Sud și Japonia, au încheiat turneul pe locul al treilea.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cu o generație fantastică, din care făceau parte nume sonore precum Okan Buruk, Emre Belözoğlu, Ümit Davala sau Hasan Şaş, Turcia a bifat și un record care va fi complicat de doborât vreodată. Vedeta absolută a echipei, căpitanul Hakan Şükür, a marcat cel mai rapid gol din istoria Mondialelor, bornă menționată și în Guinness World Records.

Golul mult așteptat a căzut după fix 10,8 secunde

Mai exact, Şükür a punctat după doar 11 secunde (chiar 10,8, potrivit FIFA) în finala mică, jucată împotriva țării gazde, Coreea de Sud. Contextul era dificil pentru marele Hakan Şükür. Cu toate că Turcia scrisese deja istorie pe parcursul turneului, vârful legitimat atunci la Parma nu se lipise deloc la gol. Era căpitanul și cel mai galonat jucător al echipei, dar multe voci îi contestau locul de titular. Așa că nu mult a lipsit ca selecționerul Şenol Güneş să-l trimită pe bancă în meciul pentru bronz.

Ambițios peste măsură, mai ales că o finală mică e adesea doar un meci în care se ling rănile, Şükür a spart gheața în fața Coreei de Sud. Asiaticii au avut lovitura de start a partidei, iar mingea a ajuns la apărătorul Hong Myung-bo, actualul selecționer al echipei. Presat de Ilhan Mansız, Hong s-a pierdut cu firea, apoi a pierdut și mingea. Hakan Şükür a preluat-o și, rămas singur cu portarul advers, a trimis-o în poartă. Golul turcului a doborât recordul anterior al cehoslovacului Vaclav Masek, cel care în 1962 marcase după 15 secunde într-un joc cu Mexic.

  • World Cup 2026 va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie și va fi transmis exclusiv în Universul Antena.

„Ușurare și bucurie! M-am întors acasă cu medalie și gol marcat”

Până la urmă, Turcia s-a impus cu 3-2 în acea zi de 29 iunie 2002, la Daegu. Hakan Şükür a oferit și două pase de gol, la reușitele semnate de Ilhan, și astfel s-a revanșat cumva pentru un Mondial la care Turcia lui a depășit orice așteptare, dar el personal nu a strălucit.

Reclamă
Reclamă

„Chiar am vrut să obținem medaliile, dar eu de asemenea voiam mult să înscriu. Să marchezi la o Cupă Mondială e ceva special, iar eu nu reușisem să o fac. Toată lumea vorbea despre asta. Golul a venit atât de repede și mi-a dat un sentiment de ușurare și de bucurie. M-am întors acasă cu gol marcat și cu o medalie”, a spus Şükür, după meci, citat de site-ul FIFA.

Fugit în SUA, unde a lucrat ca șofer de Uber

Căpitanul Turciei a continuat să facă lucruri speciale și după acel Mondial. S-a întors din Italia, unde nu s-a adaptat nici la Inter, nici la Parma, la marea sa dragoste, Galatasaray. a Istanbul, a reînnodat șirul golurilor și trofeelor, iar în 2008 a agățat ghetele în cui. În total, a marcat de 51 de ori în 112 selecții pentru echipa națională și este chiar și astăzi golgheterul all-time al Turciei.

Reclamă

Chit că a reprezentat țara la cel mai înalt nivel și, pe undeva, chiar a pus-o cu piciorul lui pe harta fotbalului mondial, Hakan Şükür a devenit indezirabil pentru regimul de la Ankara. Acuzat de conexiuni cu o rețea teroristă și apoi deposedat de toate bunurile, Şükür a fugit în SUA încă din 2015. S-a stabilit în California, unde a lucrat inclusiv ca șofer de Uber. Astăzi, fostul căpitan al Turciei are o academie de fotbal pentru copii și, chit că autoritățile din țara lui l-au renegat, rămâne unul dintre „oamenii-record” din istoria Cupei Mondiale.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va trece Sorana Cîrstea de sferturile de finală ale unui Grand Slam?
Loading ... Loading ...
Citește și:
18:22

Ciprian Marica amenință cu plecarea de la Farul: „Fraier nu mi-a stat bine niciodată”. Ce l-a nemulțumit pe acționar

18:08

Cătălin Cîrjan se operează de două ori! Cu ce probleme se confruntă căpitanul lui Dinamo

18:00

Georgia – România LIVE VIDEO (20:00, Antena 1 şi AntenaPLAY). Gică Hagi revine pe banca naţionalei. Echipa de start

17:57

Prima plecare de la Rapid, în era “Daniel Pancu”. Anunţul oficial al giuleştenilor

17:22

Uzbekistan a anunţat lotul pentru Cupa Mondială 2026! Jucătorii aleşi de Fabio Cannavaro

17:19

Răspunsul primit de Gigi Becali în privinţa fundaşului dorit la FCSB: “Atât costă, dar nu-l las eu în Liga 1”

1 E oficial! Andrei Coubiș a semnat pe 3 ani. Pe ce bani s-a făcut mutarea: “S-a emis factura” 2 Ioan Ovidiu Sabău s-a înţeles cu clubul şi revine pe banca tehnică! 3 Fundaşul pe care FCSB îl transferă: “Aproape rezolvat”! Anunţ şi despre Kennedy Boateng 4 NEWS ALERTPlecat de la Dinamo şi dorit de FCSB, Kennedy Boateng a semnat 5 Se face transferul lui Lindon Emerllahu la FCSB? Fotbalistul a dat răspunsul la ofertă 6 Salariu de 1.500.000 de dolari pentru Assad Al-Hamlawi. Clubul uriaş care îl transferă!
Citește și