Starul Universităţii Craiova, pe lista echipei care a făcut spectacol în Champions League!

Mihai Alecu Publicat: 6 iunie 2026, 21:02

Comentarii
Starul Universităţii Craiova, pe lista echipei care a făcut spectacol în Champions League!

Fotbalistul de la Universitatea Craiova care ar putea prinde un transfer important. Foto: Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Universitatea Craiova a reuşit să câştige titlul în Liga 1, iar mai mulţi fotbalişti antrenaţi de Filipe Coelho s-au remarcat şi sunt acum pe lista unor cluburi puternice din străinătate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Clubul din Bănie ar putea să se despartă de unul dintre fotbaliştii care au fost aduşi în vara trecută, Assad Al Hamlawi, cel care a atras atenţia multor grupări puternice din afara României, inclusiv formaţii care au jucat în Champions League.

Assad Al Hamlawi ar putea pleca de la Universitatea Craiova

Atacantul din Palestina ar putea să plece în perioada următoare de la Universitatea Craiova, asta după ce discuţiile pentru transferul său s-au accelarat în ultimul timp. Echipa care este supranumită „Real Madrid din Africa”, Al Ahly Cairo, este aproape să bată palma pentru a-l lua din Bănie pe Assad Al Hamlawi.

Egiptenii oferă un salariu uriaş pentru fotbalistul oltenilor, de 1,5 milioane de dolari pe sezon, însă cu toate acestea ar putea să aibă probleme în a finaliza afacerea, asta pentru că de serviciile jucătorului se interesează inclusiv cei de la Club Brugge, echipă care a jucat în Champions League în ultimul sezon.

De altfel, pe lângă campioana Belgiei, ar mai fi alte 3 cluburi care ar putea să reprezinte o variantă de transfer pentru jucătorul din Palestina. Două dintre fostele adversare ale Universităţii Craiova din Conference League sunt şi ele în cursă, Mainz şi AEK Atena, plus Legia Varşovia, notează Sport.ro.

Reclamă
Reclamă

Club Brugge a impresionat în Liga Campionilor

Club Brugge a reuşit în ultimii ani să se impună inclusiv la nivel european ca fiind o formaţie puternică, iar ultimul sezon din Liga Campionilor a venit ca o confirmare a acestui lucru. Belgieii au învins-o categoric în play-off, pe Rangers, 3-1 în deplasare şi 6-0 acasă, după care a avut rezultate bune şi la nivel de grupe.

Cei de la Brugge au remizat cu Barcelona, 3-3, şi au strâns 10 puncte, reuşind calificarea în faza eliminatorie, acolo unde au pierdut dubla cu Atletico Madrid. Totuşi, formaţia belgiană a rămas în memoria suporterilor pentru stilul expansiv arătat şi datorită acestui lucru mai mulţi jucători sunt în discuţii pentru a prinde transferuri de top.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va câştiga Dinamo primul titlu de campioană a Ligii 1 după 20 de ani?
Loading ... Loading ...
Citește și:
16:40

De ce transferul lui Ianis Hagi în Israel este un pas în faţă pentru internaţionalul român

16:38

„Parcă l-am revăzut pe Mourinho din 2010!” Materrazi, cucerit de Chivu! Ce spune despre meciul de diseară

15:55

EXCLUSIVMarea schimbare adusă de Gică Hagi la echipa naţională, înaintea debutului în Nations League: „Cel mai important”

15:54

Ianis Hagi a bătut palma cu noua echipă şi face vizita medicală! Fiul „Regelui” pleacă din Turcia

15:27

Dezastru pentru Radu Drăguşin la Fiorentina: a fost inclus în echipa celor mai slabi jucători din Serie A

15:26

Adi Popa îl felicită pe Florin Maxim, după ce a ajuns pe lista lui FCSB-ului: „Asta e normalitatea”. Săgeţi către Gigi Becali

1 Marius a fost arestat cu două săptămâni înainte de nuntă! Poliția îl acuză de crimă: otravă! 2 Lovitură de teatru la FCSB! Gigi Becali a ales noul antrenor, în locul lui Baciu: „Îmi zice lumea să-l iau că e bun!” 3 Este incredibil ce s-a întâmplat cu Gaziantep, în primul meci după plecarea lui Mirel Rădoi 4 „Plătesc eu, nu mă interesează”. Karlo Muhar, gest impresionant pentru a putea semna cu FCSB. Ce a făcut jucătorul 5 Decizia luată de UEFA în privința lui Istvan Kovacs, după derby-ul cu scandal dintre Dinamo și FCSB 6 Antrenorul care s-a autopropus la FCSB, în locul lui Marius Baciu. Gigi Becali i-a dat răspunsul imediat
Citește și