Președintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu, prezent la partida amicală disputată de România cu Țara Galilor, a vorbit despre strategia pe care o are clubul bucureștean în această perioadă de mercato.
Trupa bucureșteană a trecut printr-o schimbare importantă, asta după ce Zeljko Kopic a hotărât să plece de la echipă și a fost înlocuit cu Nuno Campos, iar acum, cu noul antrenor, se conturează planurile pentru noua stagiune.
Andrei Nicolescu spune că Eddy Gnahore ar putea să rămână la Dinamo
Mai mulți jucători se află la final de contract cu Dinamo și ar urma să plece de la formația bucureșteană. De altfel, Valentin Țicu și Georgi Milanov au anunțat public că nu vor mai continua la formația alb-roșie, iar acum Andrei Nicolescu confirmă despărțirea de aceștia.
Oficialul lui Dinamo dezvăluie că mai sunt jucători care se află la final de angajament și nu-și vor prelungi șederea în Ștefan cel Mare. Jordan Ikoko, adus vara trecută, urmează să-și caute echipă și el.
”Cei care și-au terminat contractul, cam toți în afară de Eddy Gnahore, pleacă 100%. Aici contează și părerea noului antrenor. Până la conferința de prezentare vor fi discuții intense între toți cei din club”, a spus Andrei Nicolescu pentru Digi Sport.
- Kennedy Boateng a plecat și e de la Dinamo și urmează să semneze cu o formație din zona arabă.
Schimbarea pe care Nuno Campos o aduce la Dinamo
Conform informațiilor apărute în presă, se pare că șefii lui Dinamo au fost încântați de faptul că Nuno Campos aduce idei diferite față de Zeljko Kopic. Lusitanul dă credit tinerilor și are o reputație de tehnician care ajută la dezvoltarea acestora, lucru care se potrivește cu ceea ce-și dorește trupa alb-roșie în noua stagiune.
Au existat discuții, mai ales în ultimul sezon, despre momente în care Zeljko Kopic putea să se bazeze mai mult pe jucătorii tineri aflați în lot, însă croatul a fost mai conservator și a preferat să folosească fotbaliștii cu experiență.
- Jucătorul care e OUT de la echipa din Liga 1, după doar 79 de minute jucate. Cu cine a semnat
- Florin Maxim a luat decizia, după ce a fost ofertat de Gigi Becali. Condiţia pusă pentru a semna cu FCSB
- Victor Piţurcă nu exclude revenirea la Steaua! Condiţia pusă de fostul selecţioner: „Cred că aş fi de acord”
- Cristi Chivu vrea să rupă „blestemul” în Real Madrid – Inter. Ce nu s-a mai întâmplat de 60 de ani
- Lovitură la CFR Cluj, în ultimele minute de mercato. Transfer de la Real Madrid pentru Marius Şumudică



































