Istvan Kovacs (41 de ani) a primit o nouă lovitură din partea FIFA. Arbitrul român nu a fost delegat la niciunul dintre primele şase dueluri din faza optimilor Campionatului Mondial.
FIFA a făcut un anunţ de ultim moment privind delegările de la încă două meciuri din faza optimilor de finală de la Mondial, iar Istvan Kovacs nu a primit o veste bună.
FIFA, o nouă lovitură pentru Istvan Kovacs: nu a fost delegat nici la meciurile 5 şi 6 din optimile Mondialului
Astfel, FIFA a anunţat cine va conduce de la centru partidele cinci şi şase din optimi. La duelul “de foc” Portugalia – Spania a fost delegat englezul Anthony Taylor. Acesta va fi ajutat de la margini de Gary Beswick și de Adam Nunn, iar al patrulea oficial va fi Felix Zwayer.
La duelul şase din optimi, SUA – Belgia, a fost delegat Adham Makhadmeh, care va fi ajutat de la cele două margini de Mohammad Alkalaf, Ahmad Alroalle. Al patrulea arbitru va fi Pierre Atcho.
Vineri, FIFA anunţase delegările pentru primele patru meciuri din faza optimilor Mondialului. Michael Oliver a fost delegat la Canada – Maroc, Ilgiz Tantashev la Paraguay – Franţa, Ismail Elfath la Brazilia – Norvegia, iar Alireza Faghani la Mexic – Anglia.
Istvan Kovacs mai are şansa să fie delegat la unul dintre ultimele două dueluri din optimi, anume Argentina – Egipt şi Elveţia – Columbia.
Până acum, Istvan Kovacs a arbitrat două meciuri de la Campionatul Mondial, ambele din faza grupelor: Tunisia – Japonia 0-4 şi Iordania – Argentina 1-3.
- Portarul Spaniei nu se teme de Cristiano Ronaldo, înaintea meciului cu Portugalia: „Nu mai e jucătorul de acum câțiva ani!”
- “Au râs de mine”. Achraf Hakimi, reacţie fermă după ce Maroc s-a calificat în sferturile Mondialului. Replică pentru critici
- Paraguay – Franța LIVE VIDEO (00:00, pe Antena 1 si AntenaPLAY). Mai fac sud-americanii o surpriză?! Echipele de start
- Trei concluzii după Canada – Maroc 0-3: „Leii din Atlas” au lot, nu doar prim 11, și cel mai subestimat star al Mondialului
- Maroc a scris istorie, după ce s-a calificat în sferturile Mondialului. Performanţă unică în fotbal

































