Lamine Yamal a participat luni la conferința de presă a Spaniei înainte de partida cu Franța și a abordat alături de jurnaliști mai multe subiecte. Fotbalistul Barcelonei a catalogat duelul de la Dallas drept cea mai importantă partidă din viața sa și a avut un mesaj și pentru cei care i-au criticat prestațiile de la acest Campionat Mondial.
Spania lui Lamine Yamal se pregătește pentru cel mai dificil meci al ei de până acum de la acest Campionat Mondial. Campioana europeană en-titre dă peste Franța, echipa care este considerată favorită la câștigarea trofeului de când s-a încheiat faza grupelor și care mizează pe sclipirile din atac ale lui Mbappe, Olise, Dembele sau Doue.
Yamal, mesaj pentru critici înainte de meciul “de foc” cu Franța
Cu o zi înainte de meci, ibericii au susținut conferința de presă premergătoare partidei la care au participat Luis de la Fuente și Lamine Yamal, iar jucătorul care și-a serbat luni ziua de 19 ani a vorbit în stilul său caracteristic. Dezinvolt, fotbalistul Barcelonei nu s-a ferit să dea răspunsuri curajoase și a spus că își vede echipa campioană mondială în finala de la New York/New Jersey se săptămâna viitoare.
Întrebat dacă simte vreo presiune înainte de acest meci, Yamal s-a legat de cei care au spus că nu a făcut un Mondial grozav și le-a transmis jurnaliștilor în mod ironic că nu ar trebui să aibă așteptări de la el. Ulterior, extrema dreaptă a abordat o temă mai serioasă și a spus că există probleme mult mai mari în viață decât un simplu meci de fotbal.
“Nu sunt îngrijorat cu privire la numărul de goluri, dar e mereu special să marchez în astfel de meciuri. (n.r. Vă vedeți campioni mondiali?) Ne vedem campioni ca în 2010, de ce nu? E cel mai important meci pe care îl voi juca în cariera mea. Suntem foarte entuziasmați.
Eu nu simt nicio presiune. Spuneți că nu sunt la valoarea mea maximă, deci nu ar trebui să vă așteptați la ceva de la mine. Sunt încrezător însă că mâine (n.r. astăzi) va merge bine. Sunt sigur că va fi o zi specială.
Gândiți-vă la asta: sunt oameni cu probleme MARI în afara fotbalului. La finalul zilei, în fotbal e vorba doar de un meci. Dacă nu câștigi, e doar un meci. Vei avea mai multe șanse să încerci din nou și să câștigi“, a spus superstarul iberic care a împlinit în urmă cu o zi vârsta de 19 ani, potrivit marca.com.
🚨🎙️| Lamine Yamal: “There’s no pressure. I always play my football and give everything I’ve got.”
🎙️| Lamine Yamal: “Tomorrow’s match is the biggest of my career. It’s the most important one.”
🎙️| Lamine Yamal: “It’s amazing that football lets people recognize me even in… pic.twitter.com/pjKwflvZt5
— forblaugrana (@forblaugrana) July 14, 2026
La acest turneu final, Yamal a marcat un singur gol și nu a oferit vreo pasă decisivă, dar a fost desemnat de două ori “omul meciului” după meciul din 16-imi cu Austria și cel din sferturi cu Belgia.
Partida dintre Franța și Spania va avea loc astăzi, de la ora 22:00, în direct pe Antena 1 și AntenaPLAY.
- Scandal după Cupa Mondială! Preşedintele a acuzat medicul naţionalei că nu are pregătirea necesară: “S-a format ca ginecolog”
- Hipopotamul Moo Deng a prezis marea finală a Campionatului Mondial 2026
- Uluitor! Cât poate să coste să îi vezi pe viu pe Mbappe și Yamal în semifinala Franța – Spania
- Cine va câştiga Gheata de Aur a Mondialului, dacă Messi şi Mbappe vor termina cu acelaşi număr de goluri marcate
- “Şansă unică în viaţă” Englezul care trebuie să îl marcheze pe Messi în semifinala cu Argentina e pregătit: “Abia aştept”

































