Ce decizie a luat Lionel Messi, după ce a pierdut finala cu Spania. Starul Argentinei nu a stat pe gânduri

Viviana Moraru Publicat: 20 iulie 2026, 19:03

Comentarii
Ce decizie a luat Lionel Messi, după ce a pierdut finala cu Spania. Starul Argentinei nu a stat pe gânduri

Lionel Messi, la finalul partidei Spania - Argentina 1-0/ Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Echipa Argentinei, învinsă cu 1-0 de Spania în finala Cupei Mondiale de fotbal, duminică, se pregătea luni pentru o revenire la Buenos Aires mai discretă decât se anticipase, urmând să sosească fără unii dintre membrii săi (printre care, se pare, şi Messi), dar fără îndoială în prezenţa a numeroşi fani la aeroport.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Federaţia argentiniană de fotbal (AFA) a anunţat în cursul nopţii că „anumiţi jucători din lot vor călători direct din Statele Unite către diverse destinaţii, pentru a reveni la cluburile lor sau a începe perioada de odihnă”, fără a preciza cine se va întoarce în Argentina.

Decizia luată de Lionel Messi, după finala pierdută cu Spania la Campionatul Mondial: nu s-a întors la Buenos Aires

Potrivit mai multor instituţii de presă din Argentina, nici căpitanul Lionel Messi, nici mijlocaşul Rodrigo de Paul, coechipieri la Inter Miami, nu au făcut această călătorie, întrucât urmau să se deplaseze direct de la New York la Miami.

De asemenea, potrivit altor surse media, nu se preconizează că selecţionerul Lionel Scaloni se va afla la bordul avionului cu destinaţia Buenos Aires.

Avionul care transportă restul echipei este aşteptat pe aeroportul Ezeiza în jurul orei 18:30, ora locală (21:30 GMT), a declarat compania Aerolineas Argentinas pentru AFP, precizând că nu sunt prevăzute întâlniri cu presa sau ceremonii speciale de primire.

Reclamă
Reclamă

O posibilitate este ca jucătorii să se îndrepte direct de la aeroport către complexul AFA, unde echipa se cazează de obicei, situat la 4 km de aeroport, dar la aproximativ 30 km de centrul oraşului.

După finala de duminică, preşedintele Javier Milei anunţase că o dată ulterioară, aleasă de jucători şi de staff pentru a le onora statutul de vicecampioni, va fi declarată zi liberă oficială. Totuşi, până luni dimineaţă, acel anunţ nu se concretizase.

În 2022, echipa „albiceleste”, proaspăt întoarsă după victoria de la Cupa Mondială din Qatar, a avut parte de o primire cum nu s-a mai văzut în Argentina în memoria recentă, între 4 şi 5 milioane de oameni umplând traseul de 30 de kilometri parcurs de autocarul decapotabil. Totuşi, autocarul a fost blocat de mulţime după ce parcursese doar câţiva kilometri în patru ore, iar parada s-a încheiat cu un zbor cu elicopterul deasupra maselor de oameni din centrul oraşului.

Reclamă

Cu toate acestea, mulţi suporteri argentinieni au declarat duminică pentru AFP că vor merge să întâmpine naţionala la revenirea acesteia, luni, pentru a sărbători şi a mulţumi echipei pentru evoluţia sa.

Duminică seara, în ciuda înfrângerii, câteva mii de oameni s-au adunat şi au rămas ore în şir în jurul Obeliscului, în inima capitalei. A fost o sărbătoare plină de entuziasm şi veselie, care a semănat cu o victorie şi a fost marcată de recunoştinţă faţă de Messi şi de echipă, o scenă care s-a repetat în mai multe cartiere ale capitalei.

Târziu în noapte, au izbucnit ciocniri sporadice între câteva grupuri răzleţe şi poliţie; forţele de ordine au folosit tunuri cu apă, gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a evacua zona Obeliscului. Cincisprezece persoane au fost reţinute, potrivit unor surse din poliţie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va trece FCSB de Auda după 2-3 în tur?
Loading ... Loading ...
Citește și:
12:41

„Sunt convins de asta”. A anticipat ce se va întâmpla la derby-ul Dinamo – Universitatea Craiova

12:37

FotoÎţi mai aminteşti de Dorin Semeghin – „Spaima sticlelor de vin”? Cum arată acum. Întâlnire cu Petre Grigoraș

12:23

Jannik Sinner și Novak Djokovic, OUT de la turneul de la Montreal. Ce se întâmplă cu Carlos Alcaraz

11:59

Ce echipă a intrat în cursa pentru transferul lui Rareș Ilie. E așteptat și de Daniel Pancu la Rapid

11:46

Craiova pregăteşte un transfer fabulos! Jucătorul care a primit o ofertă mai mare „decât se discută pentru Baiaram”

11:29

Gigi Becali l-a vrut pe Claudiu Niculescu la FCSB. Răspunsul dat de legenda lui Dinamo: „Am vorbit cu Olăroiu”

1 Italia şi-a ales noul selecţioner, după refuzul lui Pep Guardiola. Anunţ de ultim moment 2 Mihai Stoica a făcut anunțul în privința lui Ștefan Târnovanu, după gafele uriașe din FCSB – Auda 2-3: „Îmi e frică” 3 O nouă plecare de la FCSB. Jucătorul şi-a dat acordul şi semnează cu noua echipă: „O chestiune de timp” 4 Ce lovitură! Un nou club din Liga 1 a primit interdicție la transferuri 5 O nouă regulă din fotbal s-a aplicat în Liga 1! „Și noi trebuie să fim mai atenți, dar și arbitrii” 6 OFICIAL | 4 plecări de la Dinamo dintr-un foc! Omul care o bătea pe FCSB, OUT
Citește și