Vozinha, portarul naţionalei Capului Verde, a fost unul dintre starurile acestei Cupe Mondiale. În vârstă de 40 de ani, portarul a scăpat fără gol primit în meciul de debut, cu Spania. După acel moment, dintr-un goalkeeper necunoscut, el a devenit una dintre feţele acestui turneu final, după ce milioane de oameni au început să îl urmărească pe Instagram.
Saltul a fost unul de-a dreptul spectaculos. De la doar 30.000 de urmăritori, atât cât avea înaintea Cupei Mondiale, Vozinha este acum urmărit de aproape 30 de milioane de oameni pe Instagram.
Erling Haaland, cea mai mare creştere pe social media după Cupa Mondială 2026
Cu toate acestea, nu portarul din Capul Verde a avut cea mai mare creştere de urmăritori. Pe primul loc se află Erling Haaland, starul Norvegiei. Atacantul lui Manchester City, cunoscut foarte bine în Europa, nu se bucura de acelaşi lucru şi peste ocean. Odată cu acest turneu final, toată lumea, în mod special americanii, l-au descoperit pe atacantul de 26 de ani.
Extrem de carismatic, Haaland este destul de activ pe contul său de Instagram şi interacţionează cu fanii din toată lumea, comentând la postări şi începând un nou trend pe social media. În urma turneului final, norvegianul s-a ales cu 32 de milioane de noi urmăritori, potrivit Sportico. În total, el a ajuns la 74 de milioane.
Şi pe teren, Erling Haaland a avut parte de un turneu de neuitat. A ajuns până în sferturile de finală ale competiţiei, acolo unde Norvegia a fost învinsă de Anglia. În optimi, el a marcat ambele goluri în partida cu Brazilia şi a încheiat Cupa Mondială cu 7 goluri, chiar la prima participare.
Topul jucătorilor cu cea mai mare creştere pe social media la Cupa Mondială 2026
- 1. Erling Haaland (Norvegia), +32,1 milioane de urmăritori
- 2. Vozinha (Capul Verde), +29,4 milioane
- 3. Jude Bellingham (Anglia), +12 milioane
- 4. Cristiano Ronaldo (Portugalia), +11,4 milioane
- 5. Lamine Yamal (Spania), +11 milioane
- 6. Neymar (Brazilia), +7,7 milioane
- 7. Lionel Messi (Argentina), +7,5 milioane
- 8. Gilberto Mora (Mexic), +6,6 milioane
- 9. Michael Olise (Franţa), +5,7 milioane
- 10. Endrick (Brazilia), +5,6 milioane.
- „Cred că a decis că finala va fi ultimul său meci la națională”. Leo Messi, dat de gol de propriul său coleg
- „De netolerat, inacceptabil”. Luis de la Fuente a vorbit în premieră despre scandalul făcut de argentinieni la CM
- Fotbalistul din Serie A care a fost la Cupa Mondială, prins drogat la volan
- Ce dezastru ar fi! Anchetă privind pariuri suspecte şi posibile meciuri aranjate la Campionatul Mondial 2026
- „Nebun!”. Ce a făcut „bătăușul” Leandro Paredes la 4 zile după finala Cupei Mondiale dintre Spania și Argentina

































