Los Palacios y Villafranca, oraşul cu 38.000 de locuitori care are 3 campioni mondiali / Primăria Los Palacios y Villafranca
Spania a cucerit Cupa Mondială pentru a doua oară în istorie, după ce a trecut în marea finală de Argentina lui Messi (1-0). Doi dintre campionii mondiali ai „Furiei Roja”, la care se adaugă un al treilea din generația 2010, provin dintr-un mic orășel andaluz.
Fabián Ruiz și Gavi sunt amândoi născuți în Los Palacios y Villafranca, o localitate cu circa 38.000 de locuitori din provincia Sevilla. Nici măcar nu sunt primii campioni mondiali pe care îi dă orașul. În 2010, Jesús Navas câștiga trofeul cu „La Roja”.
Los Palacios y Villafranca, orașul cu trei campioni mondiali
Pare greu de crezut că un oraș precum Los Palacios y Villafranca, unde locuiesc și circa 120 de români (cea mai mare comunitate de străini din oraș), a dat lumii trei fotbaliști care au ajuns campioni mondiali. Și nu există neapărat un „secret”, deși școala de fotbal municipală din Los Palacios y Villafranca este considerată una dintre cele mai bune din toată provincia Sevilla.
În plus, apropierea de orașul Sevilla, aflat la circa 35 de kilometri, îi ajută pe puștii din localitate să facă pasul rapid spre cele două mari cluburi locale, Betis și Sevilla. De altfel, atât Gavi cât și Fabián Ruiz au făcut saltul spre fotbalul mare plecând de la Betis, în timp ce Jesús Navas a devenit o legendă a rivalei Sevilla.
Fabián Ruiz s-a întors în piața unde visa la un titlu mondial
La întoarcerea acasă după cucerirea trofeului la New Jersey, Fabián și Gavi au fost primiți de mii de oameni în Plaza de Andalucía din Los Palacios y Villafranca. Primăria a organizat un eveniment la care cei doi eroi au primit un cadou inedit: propria greutate în roșii. Mai exact, 85 de kilograme pentru Fabián și 68,5 kilograme pentru mai „micuțul” Gavi. Pe deasupra, autoritățile pregătesc inclusiv ridicarea unui monument dedicat celor trei, de acum, campioni mondiali din localitate.
Fabián Ruiz și-a amintit că, tot în Plaza de Andalucía, a sărbătorit titlul mondial câștigat de Spania în 2010. Avea doar 14 ani pe atunci, iar faptul că Jesús Navas era concitadin cu el l-a motivat enorm. Mai ales că, în copilărie, Fabián n-a avut neapărat o viață ușoară. Mama lui făcea curățenie în vestiarele lui Betis pentru a se putea întreține, ceea ce l-a ambiționat și mai tare.
Orașul cu trei campioni mondiali și milioane de kilograme de roșii
Pe lângă faimă, Los Palacios y Villafranca ar putea câștiga, în următoarele luni, mai mulți turiști, mai cu seamă dintre cei care vizitează Sevilla și vor să facă o plimbare prin împrejurimi.
Însă orășelul va rămâne unul în principal agricol. De altfel, cadoul în roșii pentru campioni nu e o întâmplare. Los Palacios y Villafranca chiar este un soi de „capitală a roșiilor” în Spania, cu cele peste 14 milioane de kilograme de tomate pe care le produce anual.
- Norvegia depune plângere în cazul intervenţiei lui Donald Trump pentru Balogun! Ce i se cere preşedintelui FIFA
- Totul e rezolvat! Când va fi prezentat oficial Jürgen Klopp ca noul selecţioner al Germaniei!
- Thomas Muller, dezvăluiri despre „relaţia” dintre Lionel Messi şi arbitri: „Ajută-ne un pic, suntem conduşi!”
- Pariul lui Victor Piţucă. Fotbalistul care îl va bate pe Rodri, acum are 18 ani: „Unul dintre cei mai mari”
- O petiţie pentru excluderea definitivă a Argentinei de la CM, aproape de un record. Peste 23 de mil. de semnături



























