Naţionala României, învinsă de Germania în finala Campionatului European de tenis de masă. Daniela Dodean Monteiro, cu lacrimi în ochi: „A fost ultima mea competiţie”

Publicat: 3.10.2021, 17:26.

Daniela Dodean şi Elizabeta Samara

Daniela Dodean se retrage de la naţionala României

Zuma Press / Zhang Ping via Hepta

Daniela Dodean Monteiro i-a adus României singurul punct. Sportiva în vârstă de 33 de ani şi-a stăpânit cu greu emoţiile şi a anunţat, cu lacrimi în ochi, că se va retrage.

Reclamă

România – Germania 1-3, în finala Campionatului European de tenis de masă

Este foarte dureros, ne aşteptam la mai mult. Din păcate nu am reuşit să aducem. Ne mândrim cu argintul. După primul meci lumea s-a descurajat, antrenorul nostru s-a descurajat. Eliza a intrat descurajată. Au fost nişte greşeli care ar fi bine să nu se repete. Sunt cu lacrimi în ochi pentru că a fost ultima competiţie a mea pentru România.

Reclamă

E dureros, e greu. Această retragere este puţin forţată, nu este voinţa mea, dar din motive că am o fetiţă şi care nu-mi dă voie să fac programul pe care domnul antrenor îl vrea sunt forţată să mă retrag. Am decis să pun copilul pe primul plan. Sportul cere disciplină, cere prezenţă în cantonamente. E prea greu pentru copil”, a spus Dodean Monteiro, potrivit news.ro.

Se putea şi mai mult. Din păcate nu am reuşit. Este un păcat mare cel puţin pentru mine, mi-am dorit foarte mult. Din păcate au luat ele aurul. Ne va lipsi foarte mult Daniela, cu această echipă am ieşit de două ori la rând campioane europene. O să ne lipsească foarte mult”, a reacţionat şi Bernadette Szocs.

Antrenorul echipei feminine de tenis de masă a României, Viorel Filimon, a declarat, duminică, după finala Campionatului European, pierdută de sportivele tricolore în faţa Germaniei, scor 1-3, că este supărat deoarece jucătoarele nu l-au ascultat.

Ne-a lipsit în primul rând dorinţa de a asculta. Am vorbit ceva cu fetele, să zicem că Bernie a avut momentul decizsiv când a avut 9-6. Nu au ascultat, am mai spus şi după Olimpiadă lucrul ăsta. Eliza inclusiv acum a schimbat două servicii… Au luptat, într-adevăr, dar am luptat orbeşte. Atunci când ne căpătam avantaj atunci dădeam cu piciorul şi risipeam tot avantajul creat. În general au nişte păreri care nu ştitu, ar trebui întrebate ele. Sunt supărat pentru că nu au ascultat”, a spus Filimon la Look Sport+.

El a făcut referiri şi la retragerea anunţată de Daniela Dodean: “Toată lumea care face faţă cerinţelor de la lotul naţional e bine primită şi nu-şi va pierde niciodată locul în echipă. Atât timp cât avem alte priorităţi şi o anumită vârstă, atât timp cât prioritatea este alta eu nu am ce să spun. Din punctul meu de vedere toată lumea are loc la lot”.

În finala de la Cluj-Napoca, s-au înregistrat următoarele rezultate:

Până în finală, pe tabloul principal, româncele au trecut de Luxemburg (3-0) şi de Franţa (3-0).

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
1:12 18 apr.

Real Betis – Fiorentina şi Djurgarden – Chelsea sunt semifinalele Conference League!

1:07 18 apr.

S-au stabilit semifinalele Europa League! Meciuri tari: Tottenham – Bodo/Glimt și Bilbao – Manchester United

0:56 18 apr.

Manchester United – Lyon 5-4! Echipa lui Amorim e în semifinale după un meci absolut „nebun”!

0:43 18 apr.

UPDATEBilbao – Rangers 2-0. Ianis Hagi, OUT din Europa League. Manchester United – Lyon 5-4! Rezultatele

23:23

„E inacceptabil” Marius Şumudică a cerut o schimbare majoră în Liga 1!

23:15

Ce notă a primit Ianis Hagi după ce a fost schimbat la pauză în Athletic Bilbao – Rangers

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas