Anamaria Prodan a dat uitării trecutul şi s-a împăcat cu Laurenţiu Reghecampf: „O să mă iubească toată viaţa lui!”
De Viviana Moraru
Publicat: 3.06.2023, 17:25
Anamaria Prodan a dat uitării trecutul şi a anunţat că s-a împăcat cu Laurenţiu Reghecampf. Impresara a dezvăluit că a depăşit toate certurile cu fostul ei soţ, şi în prezent au o relaţia foarte bună, discutând constant despre fiul lor, Bebeto.
Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf au divorţat anul trecut, după o căsnicie de 14 ani. Antrenorul şi-a refăcut viaţa, şi este împreună în prezent cu Corina Caciuc, alături de care are un fiu, Liam. De cealaltă parte, Anamaria Prodan s-a despărţit recent de Flavius Nedelea.
Anamaria Prodan a dat uitării trecutul şi s-a împăcat cu Laurenţiu Reghecampf
Anamaria Prodan a dezvăluit că s-a împăcat cu Laurenţiu Reghecampf, de dragul copiilor. Aceasta susţine că a trecut peste toate probleme, fostul ei soţ rămânând pentru totdeauna în familia ei.
De asemenea, impresara s-a convins că timpul vindecă orice rană, de aceea a ajuns să îl ierte pe Laurenţiu Reghecampf. Anamaria Prodan a mai declarat că ea este persoana care îl cunoaşte cel mai bine pe tehnicianul lui Neftci Baku, fiind convinsă că acesta o va iubi mereu.
„Eu vorbesc cu Laur pentru copii. Ne-am împăcat pentru copii noștri, luăm decizii împreună pentru copiii noștri, copiii s-au liniștit, sunt fericiți. Viața merge înainte. El va rămâne parte din sufletul nostru și familia noastră toată viața. Avem un copil împreună. Timpul vindecă orice rană.
Când cineva rămâne blocat într-o chestie, înseamnă că are probleme cu el însuși. Timpul te face să uiți și să ierți. Eu și Reghe vorbim orice despre copilul nostru, dacă are nevoie să îl ajut cu ceva, știe că se poate baza pe mine. Pentru el, tot ceea ce s-a întâmplat, nu i-a adus nimic bun, decât un copil superb, să-i trăiască și atât. Eu îl cunosc mai bine ca mama lui pe Laur, nimeni nu îl cunoaște cum îl cunosc eu și el pe mine la fel.
Laur se gândește cu drag întotdeauna la noi. Laur o să mă iubească toată viața lui, după Dumnezeu eu o să fiu”, a declarat Anamaria Prodan, în podcastul Fiţă cu Adiţă.
De asemenea, Anamaria Prodan a dat de înţeles că nu exclude o împăcare cu Laurenţiu Reghecampf, mărturisind că nu ştie cum ar reacţiona dacă acesta ar reveni alături de ea.
„Am învățat să trăiesc în prezent. Nu știu ce o să fie în viitor. Toată viața mea am trăit în viitor, nu am trăit momentul. Aveam grijă ca Reghe să fie perfect, eu, copiii. Acum trăiesc clipa, fiecare secundă, ca și cum ar fi ultima. Nu mă gândesc dacă o să vină Reghe acasă, dacă mă împac cu el. Nu știu”, a mai spus Anamaria Prodan, conform sursei citate mai sus.
Bărbatul alături de care Anamaria Prodan își va petrece vacanţa
S-a aflat cine este bărbatul alături de care Anamaria Prodan își va petrece vacanţa. Agentul de jucători a făcut anunțul, iar surpriza este una uriașă în condițiile în care a trecut printr-o despărțire cu numai două săptămâni în urmă.
„Călătoria noastră prin viaţă în 2 a luat sfârşit„, a spunea vedeta în vârstă de 50 de ani, în momentul în care oficializa „ruptura” de Flavius Nedelea. Milionarul român a postat un mesaj similar pe rețelele sociale.
Anamaria Prodan și Flavius Nedelea au precizat că vor rămâne prieteni și continuă să fie foarte apropiați. Impresarul a dezvăluit că îl va lua cu ea, în concediu, pe bărbatul care i-a fost iubit aproximativ o lună.
„Plec în iulie să-mi văd sora, în Vegas. Plec în 2 săptămâni la Nisa. Chiar o să tot plec. Plec cu prietenii mei, merg cu Flavius. Mergem frați toți. Suntem prieteni foarte buni. E superb„, a declarat Anamaria Prodan, pentru ego.ro.
- Anamaria Prodan s-a împăcat cu Laurenţiu Reghecampf
- Anunţul făcut de vedeta de 50 de ani
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY