Neluţu Varga a răbufnit după ce a fost acuzat de legături cu clanul Caranilor!
Neluţu Varga a negat vehement legăturile cu clanul Caranilor, după ce au apărut poze cu liderii clanului interlop, în lojă, la meciurile lui CFR Cluj.
„Asist dezgustat la o adevărată campanie de denigrare pornită împotriva mea, care nu înseamnă decât minciuni, minciuni, minciuni! Dacă vreți, vă mai spun încă o dată, apăsat, cuvântul minciună.
Asta ca să înțelegeți că tot ce s-a scris în ultimele 24 de ore despre presupusa mea implicare alături de Clanul Caranilor în afacerile acestora, de la cap la coadă, nu sunt decât invenții de presă, menite să crească traficul și bineînțeles să aducă audiență, dar o audiență mințită fără niciun fel de scrupule!
O declar oficial: nu am nicio legătură de business cu cei care fac parte din Clanul Caranilor. Nu suntem prieteni de familie, nu suntem în relații astfel încât să ieșim în mod săptămânal la petreceri sau să stăm împreună.
Ne-am întâlnit doar de două ori! O dată la un meci de fotbal, a doua oară la acea petrecere de titlu, unde ei au venit pentru că erau prieteni cu jucătorii. Erau amici cu fotbaliștii și atunci ar fi fost culmea să le interzic acestora să îi aducă pe oameni la petrecere”, a declarat Ioan Varga pentru fanatik.ro.
Aurel Caran spunea că e prieten cu Neluţu Varga!
Aurel Răducan, zis „Aurel a lui Caran” sau „Aurel Caran” declara, pentru gsp.ro, că este prieten cu patronul lui CFR Cluj, Neluţu Varga. Aurel Caran susţinea că e prieten şi cu Gigi Becali şi Victor Becali.
„Eu sunt prieten cu Neluțu și atât. Nu am nicio treabă cu fotbalul, nu sunt băgat în nimic. Îmi place să mă uit la fotbal, într-adevăr, mă duc la meciuri, dar atât. Am stat un pic la lojă, dar m-am uitat mai mult la televizor înăuntru, era frig rău. Neluțu e nașul meu din 2010. Nu am apucat să facem nunta sau cumetrie, dar el e nașul meu.
Nea Gigi (n.r. – George Becali), nea Victor (n.r. – Victor Becali) sunt prietenii noștri, dar e doar prietenie. Nu a împrumutat Neluțu bani de la mine. El are o poziție acolo, are oameni cu bani mulți cu sponsorizări, nu are el nevoie de bani de la mine. Eu sunt prea mărunt pentru chestiile astea. Oricum, nu aș băga bani în fotbal acum, ar însemna să pun bani pe un cal mort”, declara Aurel Răducan pentru gsp.ro.
Aurel Caran s-a pozat, de altfel, în 2019, la petrecerea de titlu a celor de la CFR Cluj, cu trofeul câştigării campionatului. „Familia mea!!! Bravo CFR!!! Steaua nu este în stare!!!!”, scria Aurel Caran pe Facebook.