Ce le-a cerut cea mai cunoscută amantă din România bărbaţilor din viaţa ei: „Eu sunt super răsfăţată!”
Publicat: 28.05.2023, 15:05.
Ce le-a cerut Vica Blochina, cea mai cunoscută amantă din România, bărbaţilor din viaţa ei. Vedeta care are 47 de ani a făcut noi dezvăluiri despre aşteptările pe care le-a avut de la iubiţi. Femeia care a fost 16 ani într-o relaţie cu Victor Piţurcă, chiar dacă fostul selecţioner era căsătorit, nu s-a ferit să ofere detalii „picante”.
Fosta balerină a recunoscut, cu fiecare ocazie, că mereu au interesat-o afaceriştii care aveau sume importante în conturi. „Toată viaţa mi-au plăcut oamenii cu bani, care au făcut ceva în viaţă„, a spus Vica.
Ce le-a cerut cea mai cunoscută amantă din România bărbaţilor din viaţa ei
Vica Blochina, cea care are un copil cu Victor Piţurcă, şi-a luat gândul că va mai îmbrăca vreodată rochia de mireasă. Totuşi, a anunţat ce trebuie să facă bărbaţii pentru a fi alături de ea. I-a avertizat că îi place să fie răsfăţată şi că are nevoie de multă susţinere.
„Eu fac doar pentru mine lucruri, nu fac pentru dragoste. Eu, de fel, sunt super răsfățată. Consider că bărbatul trebuie să facă pentru parteneră mult mai multe. O femeie trebuie să îl susțină pe bărbat și să zică ca el, să facă ca ea. Dar trebuie să îi dea curaj și să îl facă fericit„, a declarat Vica Blochina pentru ego.ro.
Fosta balerină de la Melody era obişnuită cu cadouri scumpe. În ultimul an însă, nu a mai avut banii cu care era obişnuită, din cauza unui business care nu i-a mers bine. „Eram obișnuită cu bani foarte mulți și după aceea mi-a fost foarte greu„, a spus ea.
Victor Pițurcă și Vica Blochina s-au întâlnit pe vremea când fosta balerină avea 20 de ani. După ce au ținut relația secretă timp de 16 ani, Vica l-a dat în judecată pe antrenorul de 66 de ani pentru nerecunoaşterea paternităţii fiului lor.
Dacă iniţial primea o pensie alimentară de 9.000 de euro de la Victor Piţurcă, suma a scăzut la „doar” 1500 de euro. De anul trecut nu ar fi mai primit niciun ban. Totul după ce fiul ei, Edan, a decis să se multe cu tatăl lui.
Din ce îşi câştigă existenţa cea mai cunoscută amantă din România
Vica Blochina a dezvăluit că are propria linie de haine, pe care le vine peste hotare, mai exact în Grecia şi Cipru. De asemenea, fosta balerină de la Melody a declarat că are şi multe contracte de imagine, precum şi o proprie emisiune, motiv pentru care este realizată pe plan financiar.
„Am linia mea de haine. Vindem haine în Cipru și în Mykonos. Am magazinele online cu lenjerii, chestii de casă, costume de baie. Am contracte de imagine, am emisiunea mea pe YouTube. Emisiunea este strict despre viața mea”, a declarat Vica Blochina, în podcastul Tare de Tot.
De asemenea, Vica Blochina a mai dezvăluit că este o persaonă cheltuitoare, fiind obişnuită cu un stil de viaţă de lux.
„Mă duc uneori la supermarket și mă gândesc cum ar fi dacă eu nu aș putea să îmi cumpăr ce îmi doresc. Nu vorbesc despre haine. Sunt o persoană foarte risipitoare. Nu trăiesc pe caiet. Era o perioadă când trăiam pe caiet. Nu stau banii la mine. Trebuie să cheltui neapărat”, a mai spus Vica Blochina, pentru aceeaşi sursă citată mai sus.
- Ce le-a cerut cea mai cunoscută amantă din România bărbaţilor din viaţa ei
- Declaraţiile oferite de Vica Blochina
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY