Cine este norocosul? Shakira și Pique vor să-și cinstească un fan cu tapas. "Ne vedem în Barcelona!"
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 22.12.2020, 10:24
Actualizat: 11.05.2021, 18:30
Fundașul Barcelonei și celebra cântăreață au anunțat că își doresc să îi facă un cadou de Sărbători unuia dintre cei 87.8 milioane de fani de pe Instagram. Acesta va cina alături de idolii săi.
Pique și Shakira le-au aprins imaginația fanilor
„Salutare tuturor. Sunt Shakira și am o întrebare importantă pentru voi: vreți să serviți niște tapas cu mine și soțul meu, Gerard Pique, în Barcelona?„, a fost mesajul care a adunat, în mai puțin de o zi, peste 900.000 de vizualizări și la care s-au strâns peste 2.200 de comentarii.
„Eu și Shakira vrem să ni te alături la o porție de tapas, în Barcelona, când se va putea călători în siguranță„, a postat și Gerard Pique.
Shakira a transmis că marele câștigator va fi ales dintre cei care vor dona pentru Fundația Pies Descalzos, înființată chiar de ea. Programul caritabil deține mai multe școli speciale pentru copii din Columbia cu o situație materială precară.
„Trebuie să participați pentru a avea șansa de a câștiga. Partea bună este că fiecare donație va ajuta Fundația Pies Descalzos, cea pe care eu am fondat-o când aveam 18 ani. Aceasta facilitează accesul universal la o educație egală și construiește școli în toată Columbia„, a precizat Shakira.
Gerard Pique este accidentat și nu a mai jucat pentru Barcelona de o lună
Pique încă nu s-a refăcut după accidentarea la genunchi suferită în meciul cu Atletico Madrid, de pe 21 noiembrie. El a fost doar spectator la meciul revelaţia din La Liga, Real Sociedad., câștigat cu 2-1.
Catalanii s-au încurcat însă etapa trecută, când au remizat în derby-ul cu Valencia, 2-2. Gruparea blaugrana a gafat din nou în apărare și a ajuns la 14 goluri primite în 13 partide. Are a 7-a defensivă din campionatul Spaniei.
- Celebrul cuplu a făcut anunțul pe rețelele sociale
- Ce trebuie să facă toți care vor intra în concurs
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00