Cristian Gaţu nu are linişte la 79 de ani şi a fost nevoit să ia o decizie radicală în timpul procesului de divorţ care s-a lăsat cu scandal. Fostul mare handbalist român se desparte de soţia cu care a avut o căsnicie de 53 de ani.
Tamara Gaţu l-a acuzat pe Cristian Gaţu că a înșelat-o cu menajera casei, o femeie în vârstă de 53 de ani. I-a cerut despăgubiri uriaşe la Tribunal. A cerut daune morale de 500.000 de lei, dar şi o pensie de întreţinere.
Decizia radicală luată de Cristian Gaţu în timpul scandalului de divorţ
Cei doi nu îşi mai vorbesc, iar Cristian Gaţu aşteaptă să afle verdictul judecătorilor. Handbalistul care a adunat 212 selecţii în naţionala României a fost nevoit chiar să ia o hotărâre drastică. Şi-a vândut casa din Corbeanca în care a locuit alături de soţie.
„Am vândut-o, pentru că altfel nu aveam unde să stau. Am vândut casa, jumătate din bani i-am dat soției și jumătate i-am oprit eu. Din jumătatea aceea am cumpărat un apartament în București. Tot timpul am fost în București, da. În Beiuș a fost procesul. Și acest lucru nu trebuie să îl comentez. Am fost pe terenul adversarei (n.r.- soției Tamara, cea care vrea despăgubiri de 100.000 de euro plus 5.000 de lei pensie lunară)„, a declarat Cristian Gaţu pentru cancan.ro.
Următorul termen din procesul de divorţ este programat în această lună. Întrebat dacă a mai purtat vreo discuţie cu soţia lui, Cristian Gaţu nu a stat pe gânduri: „Eu nu! Poate avocații între ei să fi vorbit, eu nu am avut privilegiul să discut”
Cristian Gaţu divorţează după 53 de ani de căsnicie
Cristian Gațu a rămas în București, în timp ce Tamara Gațu s-a mutat la Beiuș. Menajera a fost citată la termenul de judecată, dar s-a „jurat cu mâna pe Biblie că este simpla menajeră a fostului sportiv„. Nu şi-a schimbat declaraţiile nici după ce au fost prezentate imagini cu ea ţinându-se de mână, pe stradă, cu Cristian Gaţu.
Cristian Gațu s-a declarat dezamăgit de faptul că divorțul său a ajuns în spațiul public, însă a subliniat că nu regretă și își asumă toate acțiunile. El a solicitat ca „pârâta să îi restituie bunurile proprii – medalii, diplome, decoraţiuni, obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte sportive, bunuri ce ţin de activitatea şi recunoaşterea sa sportivă„
Handbalistul care a cucerit medaliile de aur la Campionatele Mondiale de la Paris, din 1970, si de la Berlin, din 1974, a transmis însă că nu mai are ce împărţi cu soţia lui. Tamara Gaţu a primit jumătate din banii de pe casa din Corbeanca şi una dintre cele două maşini ale familiei.