Decizie incredibilă luată în cazul interlopului Dasaev, acuzat că a înjunghiat două persoane la o terasă. Mutare de ultimă oră
De Antena Sport
Publicat: 21.11.2020, 15:24
Actualizat: 11.05.2021, 18:31
Astfel, pe 16 noiembrie, Daniel Gabriel Husein a scăpat de arestul la domiciliu. Peste numai 2 zile, Tribunalul Brăila a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar.
Imediat după ce a fost plasat sub control judiciar, interlopul Dasaev a cerut să fie lăsat să meargă la Bucureşti, la Spitalul Monza, „pentru efectuarea unor investigaţii şi intervenţii medicale referitoare la starea sănătăţii sale”, scrie Libertatea.
Dasaev a fost consultat de medici şi la spitalul din Brăila, pe 3 noiembrie.
„Admite contestaţia formulată de inculpatul Husein Daniel Gabriel împotriva încheierii de şedinţă din 16.05.2019 a Judecătorului de Cameră Preliminară de la Tribunalul Brăila pronunţată în dosarul nr. 369/113/2019/a1. Desfiinţează, în parte, încheierea de şedinţă din 16.05.2019 a Judecătorului de Cameră Preliminară de la Tribunalul Brăila, şi în rejudecare: Admite contestaţia formulată de inculpatul Husein Daniel Gabriel. Înlătură din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale: 1)Probele administrate împotriva inculpatului Husein Daniel Gabriel după data de 27.09.2018 despre efectuarea cărora nu au fost încunoştinţaţi avocatul (avocaţii) , ales (aleşi) ai inculpatului şi în privinţa cărora lipseşte dovada că avocaţii au fost încunoştinţaţi în termen util despre data, ora şi locul efectuării actului procesual şi nu s-au prezentat„, se arată în minuta instanţei.
Istoria infracţiunilor comise de interlopul Dasaev
Potrivit obiectivbr.ro, Dasaev și-a făcut încă din adolescență un renume de interlop fără scrupule. În 1997, deși Dasaev avea doar 21 de ani, l-a „măcelărit” în propria locuinţă pe Costel Marin, din cartierul Vidin. Cu feţele acoperite de cagule şi înarmaţi cu săbii şi topoare, membrii „comandoului” condus de Dasaev au acţionat rapid, fără a lăsa urme.
Cu 3 ani înainte, pe 18 mai 1994, el, abia trecut de vârsta majoratului, l-a bătut măr pe Viorel Ciobotaru, zis „Grecu”. Victima a avut nevoie de nu mai puţin de 100 de zile de spitalizare. Această faptă a intrat în atenţia procurorilor brăileni abia la 5 ani distanță şi doar după ce Dasaev ajunsese deja la puşcărie pentru un alt eveniment ce avea să aducă şi furia oamenilor legii: tâlhărie şi ultraj.