Drama vedetei care dormea pe cartoane în cimitir: „Mi-am pierdut toţi banii!” Momentul care i-a schimbat dramatic viaţa: „Sunt ca niște îngeri veniți din rai”
De Antena Sport
Publicat: 5.06.2021, 11:32
Destinul lui Laraine McHendrie Decaire, o fostă înotătoare, a fost unul trist. Deşi a avut o carieră uriaşă, viaţa a făcut ca aceasta să ajungă om al străzii. Fosta mare înotătoare a rămas fără locuinţă şi a ajuns să doarmă pe cartoane în cimitir. Doi volunatari i-au donat 30.000 de lire sterline, iar viaţa femeii a revenit la normal.
În anii 80, Laraine McHendrie Decaire a fost una dintre cele mai apreciate înotătoare şi a reprezentat atât Marea Britanie cât şi Canada în concursurile internaţionale. După ce s-a retras din activitatea sportivă, Laraine McHendrie Decaire a lucrat în străinătate ca bonă şi asistentă socială.
Fosta sportivă a ajuns îna ceastă situaţie dramatică din cauza sistemului de pensii din Marea Britanie. Deşi a cotizat de la vârsta de 14 ani la sistemul de pensii, femeia nu are vârsta necesară pentru a primi bani. Laraine McHendrie Decaire, în vârsta de 64 de ani, mai are de aşteptat până la 66 de ani să primească pensia.
Femeia care trăieşte pe străzi şi-a spus povestea dramatică.
”Mi-am pierdut toţi banii. Am ajuns în situaţa asta, de fapt, din cauza schimbărilor din sistem, a furtului, a fraudelor şi a altor lucruri de acest fel. Am cotizat la sistemul de pensii, probabil, de la vârsta de 14 ani, când încă eram la şcoală. Am început să muncesc de la 11 ani.
Din nefericire, au luat decizia de a schimba vârsta de pensionare. Aceasta a fost mărită la 66 de ani. Aşa că, cele două pensii pentru care am plătit, au fost decalate. În acest moment nu sunt eligibilă să primesc bani. Este o lume complet diferită acum. Am aşteptat cu nerăbdare pensia, pentru care am cotizat, dar sistemul mi-a luat-o”, a declarat Laraine pentru MyLondon.
„La început, dormeam pe o bancă la biserică. Un preot m-a lăsat să stau acolo. Am înţeles că asta se va întâmpla pentru un număr de ore pe noapte„, a mai spus Laraine McHendrie-Decarie.
Fosta înotătoare are studii superioare. A urmat prestigioasa universitate McGill din Montreal, dar şi Universitatea din Londra. A avut mari probleme cu banii şi a fost nevoită să îşi vândă apartamentul şi toate bunurile. Nu s-a calificat pentru a primi o locuinţă socială şi de patru ani a ajuns pe străzi.
Laraine McHendrie Decaire a fost ajutată de un ONG
Doi voluntari au ajutat-o să strângă 30.000 de lire sterline, iar viaţa femeii a revenit la revenit la normal.
„Cred că sunt niște oameni excepționali. Ar trebui să primească un premiu. Sunt ca niște îngeri veniți din rai. Îmi iubesc țara și avem suficent de mulți bani. Ar trebui să ne schimbăm pentru un viitor mai bun. Sper să nu mai existe oameni ai străzii în generațiile următoare. Nu vreau ca oamenii să treacă prin ce am trecut eu„, a declarat fosta înotătoare.
- Laraine McHendrie Decaire este o fostă înotătoare
- Momentul care i-a schimbat din nou viaţa
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY