Închide meniul

Experţii din Italia, veşti îmbucurătoare pentru întreg mapamondul. "Totul va reveni la normal înainte de apariţia vaccinului împotriva coronavirus"

Antena Sport Publicat: 29 mai 2020, 12:00

Experţii din Italia, veşti îmbucurătoare pentru întreg mapamondul. "Totul va reveni la normal înainte de apariţia vaccinului împotriva coronavirus"

Vaccinul împotriva Covid-19 ar putea apărea abia în 2021

În cazul cel mai optimist, acesta urma să fie aprobat abia anul viitor. Medicii din Italia, care au fost în linia întâi, ne anunţă să stăm liniştiţi. Numărul persoanelor infectate va scădea vertiginos.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Nu mai este grabă cu vaccinul împotriva Covid-19 

Specialiştii sunt convinşi că perioada de criză a trecut deja. Acesta este mesajul transmis chiar de experţii din Roma.

"Finalul stării de urgenţă, la nivel mondial, va fi înainte să apară vaccinul. Totuşi, vaccinul nu poate fi pus la îndoială în ceea ce priveşte contextul tehnic, este la baza înfrângerii celor mai importante boli. Suntem într-un stadiu avansat, s-au produs deja vaccinuri care, după ce au fost injectate, au produs anticorpi.

Vom evolua cine va face vaccinul care are cel mai bun efect. Al doilea val? Nu ştim dacă va mai avea loc, dar suntem pregătiţi. Nu îmi fac griji", a declarat medicul imunolog Francesco Le Foche, pentru Rai Radio 2.

La nivel mondial au fost raportate peste 5.800.000 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Numărul victimelor a depăşit 360.000. 

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Îl va transfera Gigi Becali pe Dennis Politic la FCSB?

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
10:50

Benfica – Sporting LIVE VIDEO (sâmbătă, 20:00). Meci uriaş pentru titlu în Liga Portugal

10:32

„Cui îi pasă?” Ange Postecoglou a răbufnit după ce Tottenham s-a calificat în finala Europa League

10:07

Anunțul momentului în Spania: Xabi Alonso va fi antrenorul lui Real Madrid, după plecarea lui Carlo Ancelotti

9:37

Florin Tănase ia în calcul plecarea de la FCSB! Mijlocașul a dat cărțile pe față: „Sunt discuții!”

9:29

Cum arată cotele la câştigarea Balonului de Aur! Surpriza specialiştilor

9:10

„Nu suntem nebuni!” Ultimele detalii despre starea lui Darius Olaru! Mesaj direct pentru Mircea Lucescu

1 Ce sport practică Papa Leon al XIV-lea, noul Suveran Pontif: „Mă consider un jucător amator” 2 Dinamo are concurenţă! Oferta de 500.000 primită de FCSB pentru Alexandru Musi din Liga 1 3 Gigi Becali a făcut o ofertă pentru Dennis Politic! Răspunsul pe care i l-a dat Andrei Nicolescu 4 Dan Petrescu a uimit pe toată lumea înainte de Universitatea Craiova – CFR Cluj: „Nu ăsta e meciul decisiv!” 5 Andrei Nicolescu, anunțul momentului despre plecările de la Dinamo! Ce se întâmplă cu Astrit Selmani 6 Prima plecare de la CFR Cluj! Dan Petrescu renunţă la el la finalul sezonului
Citește și