Românul care are un succes uluitor în afaceri: „Stă pe un milion, două pe lună în buzunar!”. Soţia lui este cu 13 ani mai tânără
Publicat: 7.09.2024, 17:13.
El este românul care are un succes uluitor în afaceri. Milionarul în vârstă de 61 de ani a fost dat de gol de Dumitru Dragomir. Întrebat despre averea pe care o are Dan Şucu, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a făcut un anunţ neaşteptat.
„Dan Șucu mai bogat decât Gigi Becali?”, a fost întrebarea la care „Mitică” Dragomir nu s-a ferit să răspundă. El este convins că averea patronului de la Rapid este una uriaşă.
Românul care are un succes uluitor în afaceri
Dan Şucu ar obţine un profit lunar cu care puţini oameni de afaceri din Români se poate lăuda.
„Sunt destui mai bogați decât Gigi. Nu știu dacă Șucu e mai bogat decât Gigi, dar minte are să știi…
Știi ce are la Constanța? Magazinul lui cred că are 3000 de articole. Dacă la Constanța are așa… Și mai are încă 5-6-7 în toată țara. Înseamnă că stă pe un milion, două pe lună în buzunar! N-am mai văzut așa ceva…
Are pământ, peste 200 de hectare am auzit, nu știu dacă e adevărat… 400 de milioane numai pământul. Pe lichidități Gigi stă cel mai bine”, a dezvăluit Dumitru Dragomir la fanatik.ro.
Averea lui Dan Şucu era estimată, anul trecut, la 120 de milioane de euro. El a dezvăluit care a fost primul moment în care nu s-a mai uitat la bani şi şi-a permis un „lux”.
„Primul lux pe care mi l-am permis este acela a aloca timp și pentru altceva decât pentru afacerea pe care o creasem, iar de curând eu și soția mea am terminat prima noastră casă, la Snagov.
E primul nostru lux. Până acum n-am construit niciodată case pentru mine, am mobilat case pentru alții, am creat multe lucruri, fabrici, magazine, depozite, dar case niciodată„, a declarat Dan Șucu, la podcatul ”Fain & Simplu”.
În momentul în care a fost prezentat la Rapid, Marius Şumudică s-a declarat uimit de casa pe care o deţine Dan Şucu şi că i-a cerut voie să se plimbe prin curtea lui.
„I-am cerut un singur lucru domnului Șucu. Să mă plimb prin curtea casei dânsului. M-am plimbat puțin prin curtea domnului Șucu și am realizat că e cea mai frumoasă casă. Atât i-am cerut, să mă plimb puțin prin curtea casei lui. Nu pot cumpăra eu o asemenea casă, era ca un muzeu”, a spus Marius Şumudică.
Care este singurul „moment de desfătare” al soţiei lui Dan Şucu
Au apărut detalii despre singurul „moment de desfătare” al soţiei lui Dan Şucu. Anunţul a fost făcut chiar de Diana Şucu, cea alături de care patronul Rapidului şi-a refăcut viaţa în 2017.
Diana Şucu este cu 13 ani mai tânără decât milionarul român cu care are doi băieţi. Ea a renunţat la cariera din jurnalism, s-a apucat de antreprenoriat şi are succes în afaceri.
„Timpul meu este dedicat în totalitate familiei mele! Mă trezesc la 6.30 și ziua se termină undeva în jurul orei 23, întotdeauna după ce mă asigur că băieții mei sunt în pat. Asta e rutina. Iubesc cafeaua de dimineață, așa că ziua îmi începe întotdeauna cu o cafea amară, cremoasă și extrem de parfumată. Este momentul meu de liniște, de desfătare.
Apoi, suntem pe repede înainte… Mic dejun pentru copii, mă asigur că băieții ies la timp din casă, astfel încât să nu întârzie la școală și, practic, din acel moment intru în vârtejul programului cotidian.
Dacă diminețile sunt ale copiilor, prânzul este al lui Dan, mâncăm împreună acasă, apoi fiecare își continuă programul din ziua respectivă. Dar întotdeauna îmi place să fiu acasă când se reîntorc copiii de la școală. Cam așa decurge o zi din viața mea„, a declarat Diana Şucu pentru viva.ro.